Dacă săptămâna trecută vă recomandam să ieșiți seara din casă pentru a merge în Piața George Enescu la Bucharest Music Film Festival, în această săptămână aceeași piață vă așteaptă la un amalgam live de jazz și blues. Prima ediție a ArCuB Live Open Air – Jazz, Blues & More va avea loc între 20-24 iunie, în Piața George Enescu.
Profitând de experiența organizatorică căpătată în cei 16 ani de activitate, dar și de multele concerte și festivaluri de jazz și blues în care s-au implicat, cei de la ArCuB (Centrul de proiecte culturale al Primăriei Bucureștiului) aduc în fața publicului un eveniment unicat la momentul actual: un festival open air, cu intrare gratuită, pe parcursul a cinci zile, unde favoriții publicului de gen, dar și cei care doresc să descopere muzica altfel, vor fi față în față.
Muzicieni de renume ai peisajului românesc şi internaţional, vor oferi publicului recitaluri de excepţie: BKG Trio (Alexandru Bălănescu, Javier Girotto, Zlatko Kaučič), Abraham Burton & Lucian Ban Duo, Teodora Enache Group, Nicolas Simion Group, AG Weinberger Band, Luiza Zan&Snaps Vocal Band, Mike Godoroja&The Blue Spirits, ZUM, Accord Vibes, Emy Drăgoi&Hot Jazz Club Romania, Marius Mihalache.
Recitalurile vor începe în fiecare seară de la ora 20:00, iar programul festivalului în găsiți mai jos. Intrarea este liberă.
Miercuri, 20 iunie
Ora 20.00: Mike Godoroja & Blue Spirit – Blues Archeology
Ora 21.30: A.G. Weinberger Band – Back to the Roots
Joi, 21 iunie
Ora 20.00: Luiza Zan & Snaps Vocal Band – Jazz&Gospel
Ora 21.30: Teodora Enache Group – A Child is Born
Vineri, 22 iunie
Ora 20.00: Emy Drăgoi & Hot Jazz Club Romania – All of Me (invitat special Marius Mihalache)
Ora 21.30: Nicolas Simion Group – Transylvanian Jazz
Sâmbătă, 23 iunie
Ora 20.00: Accord Vibes – New Tango
Ora 21.00: Abraham Burton & Lucian Ban Duo – Freeflow
Duminică, 24 iunie
Ora 20.00: ZUM – Love and Passion
Ora 21.00: BKG Trio – East West Daydreams (Alexandru Bălănescu, Zlatko Kaučič, Javier Girotto)