Recunosc, uneori și mie îmi e lene să fac un facebook cover și pun direct afișul evenimentului, decupat cât să se vadă esențialul. Dar văzând acel afiș de la un eveniment/festival ce se vrea național, am răbufnit. Mi se pare imposibil să ieși cu așa ceva public, pur și simplu desconsideri o breaslă întreagă. Când orice om din showbiz vede un astfel de afiș, nu poate să creadă decât că cei din zona muzicii folk sunt niște ageamii, niște începători, niște oameni din alt secol.
Am realizat că am muncit 10 ani pe ForeverFolk total inutil. Nu m-am plâns când toată lumea ne-a copiat (clipul zilei a fost invenția mea, reluată în alte forme și de alții; agenda săptămânii o face acum Adina Iuga – foarte bine că o face, îi doresc să o țină puterile – sunt doar câteva exemple), nu m-am plâns când am muncit gratis pentru festivaluri sau pentru artiși. Dar toți cei care trec prin folk trebuie să înțeleagă că faptele noastre se răsfrâng și asupra celorlalți. Exemple cu lucrurile făcute prost? Am obosit să spun gazdelor pe la cluburi și pensiuni că nu beau decât apă și să mi se răspundă că nu semăn cu folkiștii pe care îi știu ei. Afișe prost făcute, înregistrări de apartament, coperți de discuri făcute cu picioarele, inexistența unor comunicate de presă la evenimente majore, lansări de disc în condiții jalnice. Pentru ce un festival cu 30 de nume, care să umple afișul cântând două piese, când se poate alege cu cap, în funcție de interesul evenimentului (vă recomand aici cum alegem recitalurile)?Aș putea să continui zile întregi.
Hai să facem lucrurile altfel!
Episodul cu afișul de azi-dimineață (îl găsiți pe profilul meu de facebook dacă vă pasionează) mi-a amintit de ce spunea Cabral: de ce nu cerem ajutor atunci când nu știm să facem ceva? De ce nu ne sfătuim cu oameni mai înțelepți, cu mai multă experiență? Nimeni nu le știe pe toate, să fie clar, dar pe fiecare felie există cineva care se pricepe mai bine. Doar gândind la nivel mare putem avansa, putem ieși din anonimatul în care ne zbatem.
După ce mi-au trecut nervii, am zis să fiu (încă o dată!) constructiv și să vin cu o soluție. În primul rând, o rugăminte către toți organizatorii: orice eveniment are nevoie de comunicare și relații cu publicul, deci bugetați o sumă, cât de mică, pentru așa ceva. Nimeni nu muncește gratuit pentru festivalul vostru dacă nu este cointeresat. ForeverFolk vă stă la dispoziție să vă ajute în această privință, avem peste 3000 de articole despre folk, știm cu ce se mănâncă, facem asta de 10 ani, putem să vă fim de folos. Găsim în listă oameni să facem un afiș decent măcar, să facem un comunicat de presă etc. Aveți nevoie de fotograf oficial la un eveniment, poate de niște filmări, de niște clipuri de prezentare și de 1000 alte chestii. Putem să vă facem proiecte pentru festival, buget și tot așa. Dar încetați să gândiți mic, la alibi.
Vreți ca lucrurile să stea altfel, să dăm folkului strălucirea de altă dată, măcar în parte? Haideți să gândim profesionist!
P.S. Am pus poza cu mine ca să nu se interpreteze.