Momentul zero al folkului

Momentul zero al folkului se apropie, fără doar și poate, pentru că e clar că mișcarea folk, în ansamblul ei, funcționează din inerție și din eforturile individuale ale unora din cei care o alcătuiesc. Problema este că suntem într-un punct de minim, iar dacă nu reușim o inversiune, ieșim din grafic.

Știu, iar o să spună unii că fac pe deșteptul, dar realitatea e simplă: urmează vremuri grele. Publicul de folk este tot mai îmbătrânit, nu există branduri artistice apărute recent suficient de puternice care să tracteze genul, impactul media este aproape nul (nu există nici o emisiune TV de gen, emisiunile radio sunt puține și cu impact redus, 3/4 din artiștii genului nu au site-uri de prezentare, site-urile de profil sunt, cu indulgență, 3 toate). Coroborați această situație cu lipsa unor structuri manageriale corespunzătoare, cu un recul al fondurilor publice pentru cultură (inevitabil în perioada următoare) și al unui număr mic de bilete vândute per ansamblu, situația este foarte dificilă. Reforma festivalurilor nu s-a petrecut, drept dovadă folkul nu are nici un festival cu impact național în acest moment (de talia EC, Untold, Neversea, Afterhills), cele rămase sunt la scară locală, chiar dacă se vor naționale. Despre prezența unui artist folk la unul din festivalurile menționate nici nu se poate vorbi deocamdată.

Tinerii atrași spre folk sunt tot mai puțini (chiar dacă sunt pasionați de chitară, merg spre Ed Sheeran și Passenger mai curând decât spre Baniciu și Vintilă). Tot mai puține cluburi care să găzduiască folk, ceea ce le permite celor rămase să se comporte dictatorial – îți convine, bine, nu, asta e. Disensiunile intre artiști și lipsa de profesionalism a celor implicați în fenomen sunt tot mai mari, inclusiv fani/grupuri de fani încercând să “manipuleze” piața prin “impunerea” unor artiști. Pe scurt, e greu să indici latura din folk care nu are probleme.

Momentul zero e necesar, asta înseamnă reguli pentru toată lumea: pentru festivaluri (eu aș introduce, de ex.: obligatoriu bilet minim, promovare coerentă, branding, max. 50% din artiștii invitați să fie prezenți pe afiș doi ani la rând), pentru artiști (sumă minimă cerută cluburilor atunci când mergi pe bilete, de ex., un număr maxim de evenimente în același oraș pe an), sprijin pentru cei care promovează muzica folk (întrebați-l pe Robert Tache de la Radio Seven de ce a renunțat să mai facă emisiunea Seven Folk). Înseamnă minimizarea suprapunerilor de evenimente, evitarea canibalizării serilor de folk din același oraș (mai ales pentru București), programarea atentă a concertelor, stabilirea calendarului festivalurilor la început de an, boicotarea celor care nu respectă regulile.

Cu această ocazie, reiterez disponibilitatea noastră de a colabora cu oricine, indiferent de divergențele avute în trecut, atât timp cât colaborarea este mutual avantajoasă și este pentru binele comun. Începând de la strategii de comunicare și până la atragere de fonduri (știm să scriem proiecte), trecând prin design, jurizarea concurenților, alegerea recitalurilor și orice mai credeți necesar într-un festival.

Momentul zero trebuie să se întâmple cât mai curând, altfel despre muzica folk vom vorbi la trecut.

Post Author: Marius Matache

3 thoughts on “Momentul zero al folkului

    Cristi

    (17 June 2019 - 17:19)

    Din pacate momentul zero a fost atins. Folkul va muri odata cu noi…Cede-ma ca peste zece ani, maxim 15…n-o sa mai fie decat amitiri. De ce? Incearca sa vorbesti cu cativa absolventi ai unui liceu de muzica dispusi sa faca o analiza a fenomenului (n-am spus Conservator) si o sa-ti spuna cat de multi din folkistiii ce apar in spectacole falseaza pe voce, nu stiu teorie muzicala, nu stiu note, au probleme de frazare si nu-i recomanda nimic (decat vocea si talentul lor sau unele prietenii cu organizatorii). Unii care vin tare din spate si dornici de afirmare reusesc sa cante dezacordati, aritmic, pe instrument din alta gama decat vocea…lucru pe care Ed Sheeran nu cred c-a facut-o vreodata (si omul asta umple stadioane de tineri, doar el si chitara lui). Aici vine votul de blam din partea tinerilor…Folkul nostru a ramas captiv in anii “70-80, numai are un mesaj actual. Mai nou…se canta piese fara sa se spuna cui apartin. Nu sunt un fan al muzicii electronice, chiar nu ma prinde curentul…in schimb, indiferent cat de zgomotoasa ar fi ea, am aflat ca este deosebit de riguroasa in ce priveste compozitia…Nu cred ca tinerii merg spre acest gen doar pentru ca e pe val (aici e mult de discutat- si la mine se uita tata urat cand ascultam rock pentru ca ma saturasem de “de-ai fi tu salcie la mal…” o piesa dealtfel superba). In fine poti sa canti prost intr-o carciuma la sosea, intr-o seara intre prieteni fara a avea pretentia unui act cultural.Nu moare nimeni. In momentul in care o faci la un eveniment public, cu afis si promovare corespunzatoare, trebuie sa fii constient de responsabilitatea pe care o ai…daca o ai. Daca nu…nu!

    stefan

    (18 June 2019 - 08:43)

    Mai toate muzicile autohtone de ascultat sunt de multă vreme marginalizate. Acum vreo două luni am avut o elevă de 16 ani care avea trupă la un liceu din București. Nu auzise de CARGO. Am crezut că glumește. https://www.youtube.com/watch?v=fEn0dJKNzWU&t=62s

    Leo WhiteWolf

    (18 June 2019 - 18:35)

    foarte bun articoloul. macar daca ar fi vreo zece “mariusi matachi” implicati in toate aspectele care tin de folk,in toata Romania,sunt convins ca soarta folkului ar fi alta.
    ai putea sa faci o asociatie,ong sau ceva de genul asta,tocmai pentru a pune in practica principiile enuntate in articol,si sunt convins ca multi s-ar inscrie,venind alaturi de tine,si cred ca ar fi in avantajul tuturor.artisti,public,localuri,radiouri,televiziuni,etc.
    daca se mai merge tot asa,fiecare pe cont propriu,cu mahniciuni ca x a primit pentru concert cu 3 lei mai mult decat y,deci sa-l ia dracu,ma tem ca nimeni nu va mai avea unde sa cante.
    altfel,poate ca e mai bine ca nu se vor mai da bani de la buget pentru evenimente cu acces gratuit.eu am tot zis de mai bine de zece ani,ca tocmai mocangeala asta a stricat “industria” muzicala romaneasca,atata cata era,si cum era ea.personal,nu am intrat niciodata la un concert (si am fost la cateva sute de concerte rock,folk,etc,incepand cu 2005) fara sa platesc biletul,chiar si atunci cand am avut invitatie gratuita (da,chiar si cand pe scena erau instrumentisti cu care ma inrudesc[nu folkisti,deci n-am parti-pris-uri] ).
    ne mai existand fonduri de la buget pentru evenimente gratis,toate categoriile de artisti vor fi obligate sa se perfectioneze din toate punctele de vedere,tocmai pentru a atrage public,deci bani,ca suntem in capitalism,ce atatea pomeni de la buget ?
    orice sut primit e un pas inainte,si dupa ce ai ajuns pe fundul marii (rock bottom) mai jos nu mai poti merge.poti merge doar in sus,sau sa te ineci.ambele variante mi se par benefice.trebuie sa existe o data si o data o selectie valorica inclusiv in acest domeniu artistic.
    de cati bani,atate peshte !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.