POE3 în Sectorul 3

POE3 – de la manualul de literatură la poezia cântată este un nou proiect implementat de Asociația Folkul Acasă În Realitate și finanțat de Primăria Sectorului 3, în cadrul competiției 2020.

Scopul general al proiectului este creșterea participării culturale a tinerilor (în special elevi) din Sectorul 3, nu doar ca artiști, cât mai ales ca cetățeni activi, dar și de a facilita interacțiunea acestora cu literatura română prin intermediul muzicii folk.

Principalele activități ale proiectului POE3 sunt:

1) Competiție de poezie pentru tinerii din S3. Elevii și tinerii din S3 vor fi provocați să scrie poezii care, pe de-o parte să facă parte dintr-un volum colectiv de poezie, dar și să devină texte pentru piese de muzică folk, prin intermediul artiștilor invitați să compună pe versurile lor.

2) Folkompetiția! Tinerii artiști din S3 vor fi provocați să compună piese de muzică folk. Piesele vor fi încărcate de autori pe YouTube, iar autorii celor mai bune piese vor fi invitați în studio să o înregistreze, piesele urmând să apară pe un disc colectiv cu muzică folk și poezie recitată.

3) Clasici ai literaturii române în muzica folk. Se dorește realizarea unei paralele între autorii prezenți în manualele de limba și literatura română și muzica folk, cu scopul de a evidenția contribuția muzicii folk la popularizarea poeziei și la a-i apropia pe elevi de literatură. Activitatea se va desfășura sub forma unor întâlniri – dialog purtate (față în față sau online) de echipa de proiect cu elevi ai școlilor și liceelor din S3 (minim 10 la număr), în baza unor texte ale scriitorilor din manualele de literatură, texte ce au fost puse pe muzică.

4) Publicarea unui volum de poezii cu creațiile tinerilor scriitori. Cele mai bune 50 de poezii de la activitatea 2 vor fi incluse într-un volum colectiv de poezie. Juriul de selecție îi va include pe Sorin Poclitaru (poet, textier folk) și Florin Dumitrescu (antropolog, textier pop-rock), care vor contribui, de asemenea, cu 1-3 poezii la volum. Echipa poate decide și invitarea nominală a altor poeți din S3 (de preferat din tânăra generație) care să  participe la volum.

5. Realizarea unui album Folk + Poezie. Albumul va include o selecție de piese folk (minim 8) și poezii (minim 16). Poeziile vor fi recitate de 1-2 actori profesioniști. Piesele folk vor fi fie ale unor artiști tineri, fie ale unor artiști consacrați pe versuri scrise de tineri și, de ce nu, duete artist tânăr și artist consacrat. Multiplicarea discurilor se va realiza într-un tiraj de 1000 de exemplare, care vor fi distribuite atât autorilor prezenți pe disc, dar și în toate școlile și liceele din S3.

Dacă vremurile și legile o vor permite, proiectul va include și un workshop pentru tineri artiști și o gală a laureaților proiectului.

Proiectul POE3 – de la manualul de literatură la poezia cântată este finanțat din fonduri nerambursabile de la bugetul local al Sectorului 3, Contract de finantare nr.  458712 din 11 august 2020.

Post Author: Marius Matache

1 thought on “POE3 în Sectorul 3

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.