Gărâna Folk 2021 și-a anunțat artiștii ce vor urca pe scena din Poiana Lupului în 6 și 7 august 2021. Ajuns la ediția cu nr. XVI, Semenic Folk Fest cum este cunoscut oficial invită iubitorii de muzică folk din vestul țării și nu numai să se alăture artiștilor pentru două zile de folk într-una din zonele unice din România. Devenită faimoasă prin intermediul festivalului de jazz, Gărâna a crescut de la an la an, cu mai multe evenimente, astfel că vară de vară tot mai mulți turiști se bucură de acte culturale de calitate într-un decor de vis.
Pentru moment, singurii parteneri ai festivalului sunt pensiunile din zonă, Casa din Poiană, Gotschna, Raza Soarelui, Casa Popescu (din Gărâna), Unicat (Brebu Nou), Sara (Crivaia), unde puteți încerca să găsiți și cazare pe perioada festivalului. Biletele vor fi disponibile în rețeaua Bilete.ro. Numărul acesta va depinde, evident, de reglementările în vigoare la acel moment, dar nu cred să fie probleme, nu vinde folkul așa multe bilete (peste 2000), deși sincer vă spun că m-aș bucura să văd arene pline la festivalurile de folk din acest an. Artiști și public deopotrivă, cu toții au dus lipsa interacțiunii și concertelor live.
Recitaluri Gărâna Folk 2021
Vineri, 6 august
Mircea Vintilă, Zoia Alecu, Cristi Dumitrașcu, Zoltan Butuc
Sâmbătă, 7 august
Emeric Imre&Jimi El Laco, Magda Puskas&Rareș Suciu, Cristian Buică, Alexandra Sidor&Ioan Onișor
3 thoughts on “Gărâna Folk 2021”
Festivaluri folk 2021: ce-am avut cândva și ce rămâne în picioare
(30 June 2021 - 16:08)[…] Ea se va desfășura în perioada 7-8 august, recitalurile urmând a fi anunțate foarte curând. Gărâna Folk 2021 a fost anunțat de organizatori pentru weekendul 6-7 august pe scena din Poiana Lupului. Anul […]
Hippie
(6 July 2021 - 20:47)6 August si 7 August ( nu iulie, va rog corectati! )
Marius Matache
(7 July 2021 - 18:05)@Hippie da, normal, iarta-ne – de altfel la inceput am scris 6-7 august 🙂