Muzică de carantină (Ep. 24)

A fost carantină sau n-a fost, rubrica noastră tot așa se numește. Avem niște propuneri simpatice pentru episodul 24, zic eu, mai fusion-folk, așa, cu un pic de rock, cu un pic de blues, cu niște sound modern, e bine, tovarăși! Am ajuns, iată, la 7 albume din zona indie-folk lansate în 2022 deja, altele în pregătire, mă bucur că se compune și se produce. Cu cât învățăm să creștem calitatea, cu atât mai bine.

Or fi folk, n-or fi folk, habar nu am, dar sunt niște chitări acustice foarte-foarte bune pe piesa Scoate-mă din trup afară a trupei ABRA. I-am descoperit acum câțiva ani (să fie vreo 10-12) când au lansat albumul Șapte. La realizarea piesei au contribuit Adrian Schwartz-Dinu (chitarã, voce), Christian Podratzky (chitarã bas), Vali Potra (percuţie), avându-i ca invitaţi pe Horea Crișovan (chitarã), Mirela Iacob (voce), Doru Apreotesei (claviaturi, procesare voci), Dana Borteanu (voce).

Avem și al doilea album al anului, el vine de la grupul craiovean Peste Generații și se intitulează Muguri de suflet. De pe acest album vă propun să ascultați Nu credeam că visez (așa de frumos). Muzica și versurile piesei sunt semnate de Cătălin Gogoșeanu, cel care a înregistrat și chitara acustică, basul și vocea. Celălalt component al duo-ului, Alex Gogoseanu, semnează chitara electrică, iar la piesă au mai contribuit Teodora Emilia Beleaua – vioară, Dan Dimana – percuție și Vlad Moaga – mix&master.

Dacă tot am vorbit de albume apărute în acest an, ați remarcat, probabil, că am mai postat piese de pe albumul CRI-GRI intitulat Portul fericirii. Cea de a 4-a piesă de pe acest album se intitulează Na na, iar Ștefan Mardale o consideră o piesă dedicată prieteniei.

Înainte de a începe înregistrările profesionale, domnul Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu îmi trimitea demouri ale viitoarelor piese. Erau făcute în studioul de casă și mai ales la piesele fără tobe sunau bine. Am ascultat-o în căști aflându-mă undeva pe platoul Bucegi având o amplă perspectivă. Gravitația parcă dispăruse, muzica era ca o insulă într-o mare a liniștii. Predomina mai ales dorul de cei plecați, dar nimic sfâșietor, mai degrabă o stare de stranie comuniune cum nu țin minte să mai fi trăit până atunci. Slavă celui ce a inventat cuvântul prietenie!

Ștefan Mardale

Romell Alaman e neobosit, a mai scos un single, ceea ce a venit la fix pentru a completa episodul de azi de Muzică de carantină. Piesa de azi se numește Mai stai o frunză. Piesă ce a strâns pe canalul său de YouTube într-o săptămână peste 7000 de vizualizări (nu e rău deloc!).

E un cântec despre ea, care pleacă și despre el, care rămâne, despre regrete, iertări si o frunză, căci ea mereu va pleca, iar el mereu va rămâne, așa e rostul lumii, așa e frumos.

Romell Alaman

Piesa – bonus: probabil ați aflat că ne-a părăsit Raul Cârstea. Am vrut să aleg, ca un ultim omagiu, o interpretare live, pentru că așa vreau să mi-l amintesc pe elegantul artist, cu bucuria acelei seri la Gura Humorului. Zădărnicie, ca o reverență.

Orice propunere pentru viitoarele episoade de Muzică de carantină este apreciată la adevărata ei valoare.

Post Author: Marius Matache

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.