Muzică de carantină (30)

O parte din piesele pe care vi le propunem azi la Muzică de carantină sunt de anul trecut, plănuiam atunci o ediție de iarnă, dar nu am avut suficiente piese, așa că le-am reportat pentru iarna aceasta. Piesele sunt faine, deci spor la ascultat. Notați-vă ce vă place, că în curând trebuie să facem nominalizările la Premiile ForeverFolk pentru 2022.

Tandem și în muzică, și în viață, Daniela și George au compus în 2021 un fel de colind, intitulat Iar îngerii pornesc…, muzica George Cotoroană, versuri Liviu Băițel, orchestrația fiind semnată de Daniela Cotoroană. E un cântec despre liniștea sufletească spre care tindem cu toții cred în perioada sărbătorilor, când încercăm să ne liniștim după agitația unui an întreg. E un cântec despre fericirea de a fi alături de cei dragi (indiferent dacă aceștia sunt familie, prieteni sau oricine vă face fericiți). Trupa Tandem și Iar îngerii pornesc…

Ovidiu Mihăilescu vine și el în vizită (al doilea episod consecutiv aș zice) cu un Colind nebun de casă. De altfel, Ovidiu are un album integral de iarnă și multe piese simpatice. Cea de azi, la care semnează muzica și versurile, e o piesă care îți umple sufletul de bucurie, de chef de joacă și, pe cale de consecință, și pe-al nostru, făcându-ne să ne dorim să o împărtășim cu voi la Muzică de carantină.

Revenind în actualitate, în zilele noastre, ne face mare plăcere să vă semnalăm o splendidă colaborare între Trupa SPAM și Nicu Alifantis. Practic, doi dintre artiștii noștri favoriți, dar să nu mai spuneți la nimeni, știm doar noi și încă vreo 4 milioane de cititori (hihi!). BuNicu e posesor de doi nepoți foarte simpatici, știm sigur că îi place tare ce scrie Cosmin Vaman (care e autorul muzicii și versurilor piesei), deci până la colaborare a fost un singur pas, mai ales că de Sărbători cu toții devenim mai buni (deci și Cosmin). Facilitator (inside joke!) a fost Victor Panfilov, în casa căruia s-au întâmplat toate cele trebuincioase apariției piesei (înregistrare, masterizare). Dați play piesei BuNicu, vă rugăm, piesa are deja peste 8000 de vizualizări, din care vreo 10 sunt ale mele!

Nica Zaharia nu a stat nici ea degeaba (suspectez că nu știe senzația, e printre cei mai harnici artiști, mereu ne dă material de lucru) și ne propune piesa Toate drumurile duc, pentru care semnează muzica, dar și partea de producție. Versurile piesei îi aparțin lui Lucian Blaga.

Avem și piesă bonus, nu se putea fără, și e cu tematică de Crăciun, de la domnul Keb Mo, un artist pe care îmi doresc să îl văd cândva la Open Air Blues Festival Brezoi. Și, ca de obicei, așteptăm propunerile dvs. pentru episoadele viitoare.

Post Author: Marius Matache

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.