“Luna patrata” la Vama Veche

Vama Veche a fost in acest weekend scena unui eveniment mai putin obisnuit. Luna a devenit patrata vineri, 10 iulie, dirijata fiind dinspre Papa la Soni de catre Alina Manole si Square Moon Band.

Concertul a inceput doar cu vocea Alinei, rostind cald si sonor primele versuri ale piesei Amantele, si trasportandu-ne undeva dincolo de problemele zilnice, de betoanele oraselor din care fugisem sau de oboseli de vineri seara. Primele piese au fost de stare si suflet, incat la un moment dat aproape nu iti mai venea sa aplauzi de teama sa nu strici magia momentului. Cel putin asa se simtea dupa ce am avut de-a face cu Detalii si Despre mine si alte femei. Vocea Alinei, un pic emotionata, dar calda, alaturi de chitara manuita tot de ea, si completata de acordurile de bass, trompeta si clape, au format un intreg, si au deschis cu grija Cutia Pandorei.

Pentru a ne inviora un pic, am aflat povesti despre Prietenul invizibil, Alina convingandu-ne ca daca nu am avut unul pana acum, cu siguranta ne vom face unul (“om, animal sau peste”), si am aflat cum e atunci cand ne indragostim, si ne intragostim cu totul, si totul tine…o vreme – un cover al piesei When I fall in love, ce ne-a amutit total. In bine.

Daca tot eram la o aruncatura de privire de malul marii, ne-am gandit cu totii la Sirene, chiar daca nu la cele de apa, ci la cele care trec prin paturi, si ni s-a cantat despre Casatoria in stil italian. A venit randul unei “lectii” pentru domnii aflati la concert, cum doamnele din viata lor au nevoie sa se simta printese, macar pentru “un secol si ceva”.

Ca totul sa fie mai special, Alina si “trupa patrata” au venit la pachet cu piese noi. Prima dintre acestea Tu taci, despre acei “ei” ce apar in viata femeilor, dar raman acolo, undeva, fara sa rosteasca nici un cuvant. Si chiar daca a trecut anotimpul in cauza, am aflat ce se intampla Concomitent cu primavara.

Am scris Duelul cu un greiere pe un Manuscris la Mare Moarta, am tacut si simtit piesa Niciodata inger, am constuit ipoteze cu piesa Iubit de mi-ai fi fost. Tot in cadrul pieselor nou prezentate, a fost “piesa cu piticul”. Uneori, fiecare dintre noi avem cate un pitic, fie el prin casa, sentimente sau ganduri, asa ca la refren am recunoscut Am un pitic.

Un pamflet legat de relatii, si un duel intre vocea Alinei si raspunsurile date pe clape de Adi Cristescu – Atat de (asa si-asa), urmat de piesa care da titlul albumului lansat in primavara (si despre care puteti citi aici) – Luna patrata. O piesa despre cum atunci cand ne dorim ca atunci cand cineva ne iubeste sa fie in stare sa ne aduca chiar si o bucata de luna.

La bis, Alina a revenit prima pe scena, cantand singura Carabusul. Trupa care a legat si a format din “Luna patrata” o sfera plina de magie si stari si sentimente a revenit si ea, pentru a canta (la cererea publicului), piesa Am un pitic.

Ca de obicei, Alina Manole a reusit sa transmita stari. Mai bune, sau mai triste, mai interogative sau mai tacute. Toate aceste stari s-au sedimentat si au ajuns intacte la noi, ajutate de cei ce se numesc “Square Moon Band”, anume: Dan Nicolau (trompeta), Tudor Olaru (bass) si Adrian Cristescu (clape).

Foto: Robert Antonescu

[nggallery id=30]

Post Author: Oana

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.