Poate că artiștii mor, asemeni oamenilor de rând, dar ceea ce rămâne este arta lor, mai ales dacă ea ascunde o fărâmă de geniu. Pe de altă parte, când pleacă dintre noi, cred că trebuie să folosești orice ocazie pentru a te bucura de ce au lăsat în urmă. Iar întâlnirea de la Teatro Filodrammatici din Milano, de pe 1 decembrie, exact asta a fost: o bucurie.
Era a doua oară când cântam într-un teatru de traditie al Lombardiei, după ce Liviu Nechita își lansase acolo Dor de-acasă, în 2013. Și acum tot Liviu era liantul serii, doar că el lipsea fizic, din păcate. Pentru că în rest, el a fost prezent alături de noi la spectacolul ce îl omagia în orașul ce a însemnat acasă pentru Liviu în ultimii 20 de ani.
Am fost onorat să cânt într-un spectacol deschis de Alti e Bassi, un grup vocal foarte interesant și niște tipi foarte simpatici, cum aveam să constat ulterior (am luat cina cu ei și a fost o plăcere să stăm la povești). Apoi, Evandro (Rossetti) a fost delicios, în stillul său un pic distrat, un pic italian (ca să nu scriu un pic țâfnos – hihihi!), un pic boem, fermecând caldul public prezent.
Claudia Șerdan e tipul de om care cântă cu inima, cât o țin plămânii și gâtul, vorbește mult ca o italiancă adevărată din Satu Mare. Andrei Maftei a fost liantul între noi cei trei folkiști, Cristina a avut emoții cât pentru toată adunarea. Eu am reușit, cu italiana mea perfectă! să fac sala să râdă în hotote, la descrierea pieselor. Dar nu e prima oară când mi se spune că n-au înțeles o iotă din versuri, dar că s-au distrat maxim. Per ansamblu, a fost un spectacol vesel, așa cum cred că trebuia să fie și așa cum a fost și la Iași, pentru că Liviu a fost un tip optimist, pozitiv, hotărât să își urmeze drumul.
Mulțumesc, Cristina, pentru uriașul efort făcut pentru a-l omagia pe Liviu, mulțumiri Dănuț și Carla pentru ajutorul dat. Mulțumiri, Antonietta, pentru că ai adus chitara, eșarfa și șapca lui Liviu, un gest simbolic, dar foarte important pentru această seară. Mulțumiri românilor și italienilor deopotrivă (nu aș vrea să îi uit pe Larisa și Alessia sau pe Luca Fogli, toboșarul ce a cântat alături de Liviu în 2013 și care acum a ținut să fie alături de noi, grazie mille, Luca!) care au preferat să sărbătorească ziua națională în liniștea și armonia folkului și poeziei într-un teatru.
Albumul Vieți desenate s-a întors acolo unde s-a născut, la Milano, pe 1 decembrie. Liviu, pot spune că să mor frumos, să bată vântul! s-a adeverit, și chiar de ai plecat cu moartea la plimbare, cum scria Dan Giosu, prietenul tău, sper că măcar din când în când oamenii dragi ție se vor strânge la Iași, la Milano sau oriunde să îți cânte și să te salute simbolic.
