Recenzie concert: Adi Bezna si Denvar Project in A’live

Sambata, 4 iunie, in club A’live a avut loc o seara de folk cu invitati atat din tara cat si din afara ei. Invitatii au fost numerosi si a parut un fel de reuniune a catorva dintre participantii Taberei Nationale de folk de la Calafat, fiind o seara cu o atmosfera mai intima, mai mult intre prietenii.

Seara a fost deschisa de gazda concertelor folk din A’live, Puiu Cretu, care alaturi de Andreea Nedelcu au cantat piese precum Facebook, Dragoste in fan, Cantec nebun si Se duc iubirile. Pentru a incalzi atmosfera, piesa Vremuri i-au adus pe scena alaturi de Puiu si pe ceilalti invitati ai serii, Adrian Bezna si Stefan Geraksiev venit tocmai din Bulgaria.

Ramanand singur pe scena, Puiu Cretu a continuat cu Frumoasa mea cu cizme gri, Tâmplarul priceput şi piese pentru Ea si el (Eu).

O surpriza a serii a fost aparitia pe scena a lui Constantin Neculae alaturi de Ana, o voce care a uimit publicul si pe care speram sa o auzim mai des. Piesele Time after time sau Fields of gold in varianta Eva Cassidy sau Say it’s possible (Terra Naomi) au demonstrat ce armonios se imbina chitara lui Constantin Neculae si vocea calda a Anei.

Unul din invitatii principali ai serii a fost Adrian Bezna, ca intotdeauna pus pe sotii si spus povesti, cu piesele Daca mai crezi in mine, Cantecul celor doua, In locul tau. Si daca in sala se afla Constantin Neculae, Adi Bezna a cantat Ca un fum de tigara, sufletul , cu speranta ca se va ridica la asteptarile acestuia.

Daca tot am spus ca a fost o reuniune a celor ce an de an au venit la Calafat, pe scena a urcat Eugen Avram. Ca o surpriza pentru Stefan Geraksiev, fan al cantecelor lui Vali Sterian, pe care le-a tradus in limba sa sau le canta chiar si in romana pentru a-i face cunoscute piesele chiar si in Bulgaria, Eugen a cantat Cantec pentru oameni.  Si pentru ca de curand a avut loc lansarea albumului Mii de smaralde a lui Daniel Iancu, Eugen a cantat piesa ce da titlul albumului. Pentru cateva cover-uri si o piesa proprie a poposit pe scena si Stefan Tivodar lasand apoi loc bulgarilor.

Stefan Geraksiev alaturi de Neli si Rosen Paskulov care impreuna formeaza proiectul Denvar, au venit tocmai din Plovdiv, Bulgaria pentru a canta alaturi de Sorin Minghiat piese proprii, cover-uri sau adaptari ale unor piese folk romanesti, venind “echipati” atat cu instrumentele lor obisnuite (chitara, bas si tobe) cat si cu instrumente orientale.

Seara de folk s-a transformat curand in noapte, concertul intinzandu-se pe mai multe ore, pe scena revenind mai tarziu atat Puiu Cretu cat si Adrian Bezna.

zp8497586rq

Post Author: Raluca