O seară de framenco cu David Palomar

Vă povesteam la începutul lunii despre cea de-a treia ediţie a Festivalului de Flamenco, festival la care am mai participat în urmă cu 2 ani şi am plecat impresionaţi de spectacol. Însă concertul lui David Palomar mi-a depăşit orice aşteptări. Concertul a avut loc la sala ArCuB, o sală foarte elegantă, care la scurt timp s-a umplut nu doar de amatori de muzică bună ci şi de adevăraţi cunoscători ai acestui gen.

Concertul a început cu o prezentare bilingvă a întregului festival şi curând, protagoniştii serii se aflau pe scenă, David Palomar fiind acompaniat de ceilalţi prin ritmuri dictate de bătăi ale palmelor. Deşi nu întelegeam versurile, David a reuşit să transmită atat de puternic mesajul pieselor încât am fost surprinsă  să aflu ulterior de la gazda evenimentului că imaginea pe care muzica mi-o inspira nu era departe de adevăr.

„Încerc să fac în așa fel, încât publicul care mă ascultă să se emoționeze și să se simtă bine indiferent dacă înțelege sau nu limba în care cânt. Când eram mic, îi ascultam pe Bob Marley și Michael Jackson și nu înțelegeam nimic din ce ziceau, însă muzica lor mă făcea să vibrez. Păstrând distanțele, e ceea ce susțin că fac și eu, cu muzica mea.“ dezvăluia însuşi David Palomar.

Pe parcursul concertului au fost puşi în valoare toţi artiştii. De la rapiditatea digitaţiei chitaristului  Ricky Rivera (în orice moment te aşteptai să vezi fum şi flăcări iesind din corzile sale), la vocea puternică a lui Anabel Rivera sau oarecum neaşteptatei chitări bass (Ale Benítez) care s-a potrivit atât de bine în acest context. Nici percuţionistul Javier Katumba nu era de neglijat, care pe întreg parcursul concertului a debordat de energie. Nu puteai să nu observi cum fiecare în parte zâmbea lar pe tot parcursul serii sau cum abia mai rezistau să stea pe scaun şi să nu izbucnească în dans, o parte integrantă a flamenco-ului. Iar acest lucru se petrecea nu doar pe scena, putând zări chiar şi în rândul celor din public cum muzica îî facea să danseze în scaune.

Au fost piese dintr-un registru grav care fie vorbeau de poveşti de dragoste, fie de greutăţile din istoria Spaniei. Însă au fost şi piese pline de umor, moment în care nu puteam să simt decât invidie faţă de cei din sală care cunoşteau limba spaniolă. Un astfel de moment a fost cel în care măreţul Napoleon era ironizat, iar sala râdea cu lacrimi.

După ropote de aplauze nu putea lipsi un bis şi încă ce bis… Anabel Rivera a demonstrat ca atuu-ul ei nu este doar timbrul vocal impresionant, ci şi miscările energice specifice dansului flamenco. A urmat un “răspuns” din partea lui David Palomar şi a continuat cu câte o reprezentaţie de dans din partea  fiecăruia, totul încununat de o notă umoristică, ca să poţi pleca cu sufletul încărcat, dar şi cu un zâmbet larg pe faţă.

Toată seara a fost închinată şi dedicată Chavelei Vargas, cunoscută cantautoare mexicană născută în Costa Rica, foarte prolifică in anii ’50, ’60 şi începutul anilor ’70, prezentă şi în filmul lui Almodovar La Flor de mi Secreto, atât în coloana sonoră, cât şi în film. De asemenea, piesa Carta a Napoleon este dedicată bicentenarului Constituţiei spaniole, ce va fi sărbătorit în acest an.

Aşadar, dacă nu aţi fost încă la un spectacol de flamenco, vă recomandăm să încercaţi această experienţă, iar pe David Palomar să îl descoperiţi ca artist.