Oscar si Tanti Roz

Oscar si Tanti Roz este punerea in scena a cartii cu acelasi nume, de Eric-Emmanuel Schmitt, cartea fiind de fapt o serie de scrisori ale personajului principal, Oscar, catre Dumnezeu. Adaptarea s-a realizat la Teatrul Bulandra  sub indrumarea unu regizor exceptional, Chris Simion. Ea a reusit sa creeze o poveste extrem de emotionanta pe baza acestor 14 scrisori care totusi nu te pregatesc pentru starile pe care le vei trai timp de 2 ore si jumatate. 

Oscar (Marius Manole) este un baietel de 9 ani internat in spital pentru o boala necrutatoare care isi gaseste alinarea si suportul in asistenta sa pe care o numeste Tanti Roz (Oana Pellea). Inca din primele momente, piesa devinde extrem de emotionanta caci baiatul, ocolit de parinti pentru suferinta produsa de boala, cauta sprijinul intai in Tanti Roz si apoi sub indrumarea acesteia, in Dumnezeu.

Intreaga poveste evolueaza in jurul baietelului care incearca sa desluseasca raspunsuri ale unor intrebari pe care adesea si le pun adultii  “De ce lasă Dumnezeu pe lumea asta boli şi bolnavi? Dacă e atât de bun, de ce lasă atâta suferinţă?”. Decorul este supradimensionat intocmai pentru a sugera lumea mult prea mare in care unii copii nu-si mai gasesc locul.

Fiecare zi este o incercare de a se agata de speranta ca se va face bine, iar in ajutor lui vin alti doi copii Bacon (un baietel internat pentru arsuri grave, poreclit astfel de Oscar) si Peggy Blue (fetita frumoasa care isi pierde rozul obrajilor din cauza unei boli cardiace).

Desi in multe momente veti simti acel nod in gat, tristetea piesei este adeseori insotita de momente comice care smulg usor hohote de ras. Chiar Oana Pellea declara in scurta despriere de pe site-ul Teatrului Bulandra: “Fiind un subiect dramatic, am insistat cu regizoarea ca forma să fie luminoasă şi delicată şi cu mult umor. Ca lacrima să fie împletită cu râsul. Aşa-i şi în viaţă”.

Piesa de teatru nu se poate povesti caci isi pierde impactul. Pot doar recomanda sa mergeti sa o vedeti dar sa va pregatiti sufleteste pentru doua ore incarcate emotional.

Am plecat spre teatru nestiind povestea special ca sa traiesc fiecare moment al ei, dar am suportat consecintele deoarece m-am luptat cu mine insami sa-mi stapanesc lacrimile pana la sfarsitul piesei. Si dintr-o sala mare, plina pana la refuz, pot spune cu usurinta ca nu am fost singura care a simtit asta iar finalul le-a adus actorilor minute in sir de aplauze.

Morala piesei de la final nu este Traieste-ti fiecare zi ca si cum ar fi ultima, ci traieste fiecare zi ca si cum ar fi prima. Acestea fiind spuse, grabiti-va sa rezervati bilete pentru aceasta piesa, pentru ca este una foarte cautat si veti intampina dificultati in a mai gasi locuri libere.

Sursa foto: revistaflacara.ro