Bistrița Folk 2014

Festivalul Concurs pentru Tineret Bistrița Folk 2014 are loc în perioada 24-25 octombrie la Teatrul de vară din Bistriţa, ajuns în acest an la cea de a 13-a ediție. Concursul de compoziţie şi interpretare se adresează tinerilor cu vârsta până la 30 de ani, care nu au câştigat Marele Premiu al festivalului în precedentele 5 ediţii. Ei vor prezenta două piese muzicale, compoziţii proprii sau prelucrări. Premiile totale depăşesc 4000 de lei, din care Marele Premiu valorează 1200 lei. Informaţii suplimentare, regulamentul complet al festivalului Bistrița Folk 2014 şi formularul de înscriere sunt disponibile pe site-ul Centrului Cultural Municipal Bistriţa. Termenul limită de înscriere a concurenţilor este 20 octombrie 2014. 

Lista recitalurilor de la Bistrița Folk 2014 îi include pe Mircea Baniciu, Vlady Cnejevici şi Teo Boar, Vasile Şeicaru, Mircea Vintilă, grupul Poesis, Maria Gheorghiu, Cristian Buică, Adrian Ivaniţchi, Vali Şerban şi alţii. Tot cu ocazia festivalului, cantautorii Cristian Buică şi Maria Gheorghiu îşi vor lansa cele mai recente materiale discografice, respectiv Unii cântă, alții beau și De 20 de ani OM BUN.

Pentru informații suplimentare vă rugăm să îl contactați pe omul care este sufletul acestui festival, domnul Florin Săsărman. Contactele sale sunt diligentadebizant@yahoo.com sau telefon 0729-152419.

Organizatorii festivalului sunt Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” Bistriţa şi Asociaţia Culturală România din inima mea, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bistriţa şi al Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud.

Post Author: Marius Matache

1 thought on “Bistrița Folk 2014

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.