Orșova pe hartă

Orșova

Orșova nu e chiar centrul culturii românești din ultimii 20 de ani. Aș zice din contră. Și am petrecut ceva vreme în zonă aș putea spune. Doar că suprizele sunt cu atât mai plăcute când vin din partea unor comunități despre care nu știi mare lucru. A fost cazul spectacolului de vineri de la Orșova, pe care am avut bucuria să îl susțin alături de Cristian Gog și Sorin Onișor. Da, fiecare din noi venim din domenii diferite și da, ne-am reunit, cumva, în cadrul aceluiași eveniment organizat de niște nebuni (nu le pot spune altfel) care vor să ofere ceva comunității în care trăiesc. Marius, Alis și Ghiță, Horia și toți ceilalți sunt niște visători care consideră că și un oraș mic, ca Orșova, merită, măcar o dată pe lună, acces la cultură, fie că vorbim de muzică folk, iluzionism și mentalism (Cristi Gog) sau artă fotografică (Sorin Onișor).

Comparația cu marile orașe, saturate deja de evenimente, este inutilă. Cu sonorizare de calitate, cu lumini, cu sală închiriată, cu afișe în oraș, pe scurt, o organizare de la A la Z. Cu o prezentare a subsemnatului făcută de Alis de îmi venea să mă pup singur (mulțumesc mult, Alis, m-am emoționat, recunosc!). În orașul de la Dunăre s-au strâns circa 300 de oameni (biletele au costat 30 de lei, iar elevii, studenții și pensionarii au plătit 20) care timp de 2 ore și jumătate au trăit, au respirat, au aplaudat în ritmul nostru, al celor de pe scenă. Cu oameni îmbrăcați frumos, ca la spectacol, venind din timp pentru a prinde locuri cât mai bune. Oameni însetați de cultură.

Și eu, și Cristi am obosit semnând autografe, pe discuri, pe afișe sau pe fluturași sau făcând poze cu oamenii din sală. Vârsta celor din public a fost cuprinsă între 5 ani și 75 de ani, poate unii veniseră mai mult pentru Cristi (evident, el fiind mult mai cunoscut decât mine). M-am bucurat că au fost foarte mulți copii și chiar dacă, pe alocuri, unii s-au simțit un pic deranjați de agitația lor, prezența lor și a multor tineri e un lucru excepțional. Ei văd și altceva decât circul ieftin cu aromă de showbiz de la tv. Aud și altă muzică decât fete goale, mare și soare; da, mi s-a mai spus, noi, folkiștii, avem prea multe cuvinte într-o singură piesă!

Domnule primar Manea, ne-am întâlnit demult, când eu eram doar student, iar dumneavoastră nu erați primar. Trebuie să vă spun, la modul cel mai serios cu putință, că le sunteți dator oamenilor de la Seri de Muzică și Artă Orșova. Ei fac ceea ce ar trebui să facă oameni din subordinea dvs. – comisia pentru cultură cred că îi spune. Alis, Ghiță, Horia, Marius (i-am pus în ordine alfabetică, sunt politically correct!) au reușit să pună, după 20 de ani, Orșova pe harta culturală a României. Până la ei, nu am auzit de Orșova din punct de vedere cultural începând din 1997 încoace. Și credeți-mă, aud multe, sunt implicat în fenomen atât ca artist, cât și ca blogger, având două site-uri de muzică. Vă rog din suflet, nu îmi spuneți povestea cu “suntem săraci, n-avem bani pentru cultură!”. Trăiesc în lumea asta de 11 ani și știu ce înseamnă autorități, instituții de cultură, bugete etc. Mai bine spuneți-mi că, datorită succesului acestor seri culturale private, v-ați hotărât să vă implicați și să îi ajutați. Zău că merită! Și ei, dar mai ales orașul pe care cetățenii v-au ales să îl conduceți.

Orșova, îți mulțumesc! Pentru căldură, pentru prietenie, pentru deschidere, pentru tot!

Credit foto: Claudiu Nețoiu

Post Author: Marius Matache

2 thoughts on “Orșova pe hartă

    Clubul Tineretului

    (21 April 2015 - 15:36)

    Putina modestie si apreciam materialul. In ultimii 20 de ani in Orsova au fost evenimente culturale finute si modeste fara fete goale, mare și soare;Faptul ca fiecare eveniment isi are fanii lui ca e vorba de fete goale, folk, rock, manele, populara sau festivalurile culturale de tineret pe care nu ne intereseaza sa le stiti dumneavoastra, nu inseamna ca nu exista ca nu apar pe site-urile dumneavoastra de muzica (lauda-ma gura ca ti-oi da vreo muratura. Repet, nu le stiti pe toate si nici nu le ve-ti sti vreodata. Era suficient sa laudati initiativa celor 4 in toate felurile.

    Marius Matache

    (21 April 2015 - 16:11)

    @Clubul Tineretului daca stiati sa scrieti romaneste, va semnati cu nume si foloseati un ton mai civilizat, poate ma oboseam sa va raspund. Asa, nu cred ca e cazul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.