Ajutor! Cum?

Am încheiat prima etapă a proiectului nostru prin care ne dorim să contribuim la dezvoltarea tinerilor folkiști din România. Evident, au apărut deja oameni care să ne spună că trebuie să facem altfel și clar ei știu mai bine cum. De asemenea, românii au o mare problemă în a respecta regulile jocului și vă asigur că nu am de gând să mișc un deget în a face cum și-ar dori alții. Iar celor care așteaptă să le vină cineva în ajutor fără să miște un deget, le doresc tot binele din lume.

În urma apelului nostru, am identificat o serie de tineri folkiști, pe mulți îi cunoșteam deja, pe alții nu și mă bucur să văd că apar nume noi, e foarte important să nu se piardă pe parcurs. Cu siguranță mai sunt și alții, dar știți cum stă treaba, ajutor cu sila nu se poate (dacă reacționează rapid, până pe 1 septembrie putem să mai mărim lista). Pe toți cei enumerați mai jos îi rugăm să ne dea un e-mail pe contact(arond)foreverfolkpunctcom, ca să putem comunica, sau măcar să se aboneze la newsletter-ul ForeverFolk și la pagina noastră de facebook, pentru a fi siguri că află când anunțăm ceva important. Nu de alta, dar sunt propuși de alte persoane cei mai mulți și poate copiii nu sunt de acord să colaborăm. O să fac și un grup de facebook cu toți cei din listă, pentru a putea comunica mai ușor.

  1. Cezara Crețu (Brașov)
  2. Mălina Nețoiu (Baia de Aramă)
  3. Laura Todică (Alba Iulia)
  4. Sarah Theodora Nicorescu (Craiova)
  5. Claudiu Pălălae (Brașov)
  6. Karla Dăian (Alba Iulia)
  7. Iulia Lupșa (Brașov)
  8. Vlad Jipa (Galați)
  9. Andrei Fabian (Craiova)
  10. Simona Alexandra Firu (Craiova)
  11. Ionuț Stoian (Piatra Neamț)
  12. Flavius Ciubotaru (Piatra Neamț)
  13. Vlad Calimandriuc (Dorohoi)
  14. Sebastian Ionel (Dorohoi)
  15. Paul Tihan (Fălticeni)
  16. Cosmin Mariciuc (Săveni)
  17. Șerban Goșa (Alba Iulia)
  18. Mateiana Anechiforesei (Fălticeni)
  19. Grupul Noi Doi (Dorohoi)
  20. Evelyne Curelea (Craiova)

Bun, acestea fiind spuse, iată întrebarea-cheie: unde credeți voi că aveți nevoie de ajutor? Mie mi se pare că principalele lucruri de care au nevoie tinerii folkiști sunt oportunitățile de a fi văzuți de public, sfaturi privind dezvoltarea individuală ca muzicieni (canto, instrument, alegerea textului, comportament pe scenă, stilul muzical ce li se potrivește) și sesiuni informative referitoare la drepturi de autor și promovare. În ceea ce privește aparițiile live, Sorin Poclitaru a luat în permanență tineri să cânte în deschiderea spectacolelor organizate la Gura Humorului, cu siguranță voi lua și eu în concertele din toamnă din București. Cu wokshopurile privind promovarea, am vorbit deja, de principiu, la Craiova pentru a organiza unul, să vedem cum se materializează. Putem organiza unul și în capitală, dar nu prea avem candidați din București deci…mai vedem. Mai am în cap o campanie de înfrățire bloggeri – folkiști, prin care primii să contribuie la promovarea celorlalți.

Am făcut un chestionar mai jos, puteți vota una din variantele propuse de noi sau puteți adăuga altele, la fel cum puteți adăuga în comentarii părerile voastre. Sunt multe de făcut, dar le luăm încetișor și vedem ce reușim.

Post Author: Marius Matache

6 thoughts on “Ajutor! Cum?

    Camelia Starcescu

    (26 August 2015 - 10:00)

    Servus, Marius! Cred ca si Festivalul “Ziua de maine” de la Alba Iulia ar putea fi o varianta buna, daca tot se cheama “ziua de maine”, adica exact ce incerci si tu sa faci (cu echipa faina de langa tine)… O parere doar… Eu nu cant, dar iubesc muzica folk.

    Marius Matache

    (26 August 2015 - 10:07)

    @Camelia mai mult ca sigur ca unul din workshopurile de care vorbesc in articol va avea loc la Alba Iulia.

    Folk Gear

    (26 August 2015 - 23:06)

    Hello, Make, bună idee. Folk Gear Suceava face asta de 5 ani, reușind să dea o mână de ajutor folk-ului și folk-iștilor, ce-i drept, din zona Sucevei. Tocmai de aceea, urmărind lista atât de migăloasă pe care ai întocmit-o, mi-a sărit în ochi Claudiu Palalae, care este și el sucevean, plecat de vreo 2 ani pe la cele studii la Brașov.De aceea este trecut la „Brașov”. Nu-i bai, dar suntem totuși mândri cu băiatul ăsta. Vă doresc mult, mult succes în proiectul vostru, iar dacă veți considera că FolkGear Suceava vă poate fi de ajutor, nu ezitați să ne contactați !

    liviu baitel

    (27 August 2015 - 09:23)

    Si tanara Ioana Barbuliceanu din Costinesti poate fi cat de curand un nume important pe lista

    Marius Matache

    (27 August 2015 - 11:14)

    @Folk Gear l-am trecut la Brasov fiindca acolo activeaza acum si pentru a centraliza tinerii cumva pe zone/centre. Cand vom face workshop, trebuie sa ii impartim cumva pe zone.

    Marius Matache

    (28 August 2015 - 16:55)

    @Liviu Ioana Barbuliceanu a cantat deja peste hotare sau la Callatis. E din aceeasi categorie ca Stefania Iacob (care are album scos) – se incadreaza ca varsta, dar nu ca nivel de acces in showbiz. Deci nu o vad pe lista.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.