Muzică de carantină (Ep. 23)

Muzică de carantină,
mai bună sau de duzină,
episodul 23
pentru oameni și femei.

Având iarna la îndemână mai mult timp decât noi, regățenii, Codruț D. Beleaua vine cu o piesă nouă, pe numele ei din declarația de avere muzicală Nevăzuta iarnă. Muzica și versurile îi aparțin, la piesă au mai contribuit Camelia Rus (backing vocal), Gabi Isac (chitară bass). Orchestrația și aranjamentele sunt semnate de Walter Dionisie, iar masterizarea aceluiași Gabi Isac. Dacă mă întrebați pe mine, e una din cele mai bune piese ale lui Codruț din ultimii ani.

Rămânem la brașoveni, fie ei și în “deplasare”. Romell Alaman a reorchestrat piesa Să fim pădure, condimentând-o cu vocea Alexandrei Păun. Romell își continuă munca de explorare în materie de producție muzicală și nu o face deloc rău. Pentru că avem nevoie de sunet adus în timpul prezent (asta apropo de cum aleg piesele pentru această rubrică și de workshopul nostru Vreau la radio).

Piesa băieților de la FolkFrate e mai veche, dar momentul lansării clipului este cum nu se poate mai potrivit, dat fiind contextul actual. Tudor Olaru este cel care semnează muzica și versurile piesei Lumină și pace. În rest, să fie cu veselie de la “Frați”.

Cea de a 4-a și ultima propunere pe care v-o fac în episodul 23 de Muzică de carantină vine “de la capătul lumii”, de la Nica Zaharia. Este o nouă piesă pe versuri de Magda Isanos (ceea ce a contribuit decisiv în alegerea mea), la orchestrații contribuind Sarah Porter (pian, flaut) și Victor Buruiană.

Bonus: imnul național al Ucrainei, în variantă fingerstyle, interpretat de Igor Presnyakov. Slava Ukraini!

Ca de obicei, îi invităm pe artiști ca atunci când lansează o piesă sau un disc, să ne dea și nouă câte un semn. Când putem, punem umărul cu drag.

Post Author: Marius Matache

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.