Episodul III de Am ascultat în 2025 acoperă lunile iulie – septembrie și, evident, am întârziat mult cu el, așa că intru abrupt în subiect. E un episod sărac, deși anul e bogat. Pe Flori Corogeanu cred că o știu de o mică veșnicie. Iată că a luat taurul de coarne și pregătește un prim album, de pe care a și lansat primul single, Păpușa. Care piesă a primit și un videoclip, cu o întreagă echipă de producție, ceea ce nu prea mai vedem în ultima vreme.
O piesă nouă și de la Claudia Șerdan și Jimi El Laco, intitulată Lasă-mă să-ți bat în piept, versuri Alex Bobar, iar muzica și aranjamentele orchestrale sunt semnate de Jimi El Laco. Pe strofă, vocile adiționale completează foarte bine un orchestral foarte bine construit, inserțiile de vioară la fel potrivite. Mi se pare ușor încărcată piesa pe refren, parcă vocea Claudiei nu mai strălucește cum ne obișnuiește, nu are naturalețe.
Și pentru că în trimestrul III nu am găsit prea multe alte piese lansate (poate le-am ratat eu, poate e vina artiștilor că nu mi le-au trimis), așa că m-am gândit să încep să vorbesc de albumele apărute în 2025. De albumul lui Cezar Popescu – La braț cu poeții ieșeni am vorbit în primul episod al acestei serii, acum aș vrea să detaliez un pic. E un album solid, foarte folk, dacă îmi permiteți termenul și nu vreau să fiu deloc ironic. Așa cum spune și numele, are la bază poezii, nu texte și asta se vede în calitatea versurilor pieselor. Sobru, elegant, Cezar stăpânește bine instrumentul și asta dă consistență albumului. Din punct de vedere al realizării tehnice, am remarcat o anumită inconsistență – nu toate piesele sunt trase în același studio și asta se simte, există o diferență de calitate între ele.
Am reușit să ascult de asemenea albumul lui Cătălin Stepa – despre aripi și zbor. Dintre piese, mi-au plăcut Cântec lin și Cărăruie – ambele au valențe de hit, pe prima pianul e foarte bun. Per ansamblu, vocea e scoasă în față, așa cum îi stă bine folkului, sunt multe piese – 15, ceea ce în ultima vreme vezi mai rar, semn că artistul a fost harnic și nu s-a zgârcit “că e mai scump”. Ce nu m-a încântat la album (acum o să mă fugărească omul din studio – te pup, Cristi Iordan!): toba și “strings”, dar și solo-ul de chitară de la Somn de zăpadă. Per ansamblu, un album foarte omogen, coerent în conținut, plăcut urechii.
