Întrebări și răspunsuri cu Alexandru Andrieș

Pentru că ne leagă multe amintiri de muzica sa, pentru că este unul din oamenii pe care nu poți să te superi vreodată, pentru că, personal, sunt extrem de invidios pentru muzicienii senzaționali cu care a cântat în permanență și pentru încă vreo 87 de motive, astăzi l-am scos la tablă pe domnul Alexandru Andrieș și l-am luat la întrebări, să vadă și dânsul cum e. Asta și pentru că anunțam zilele trecute spectacolul său tradițional de Moș Nicolae, ce va avea loc pe 5 decembrie de la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României.

Domnule Alexandru Andrieș, cum vă priește pensia (cea academică, evident)?

Îmi place foarte mult la pensie: pot să dorm dimineața cât vreau și îmi controlez 100% programul – ce-aș putea dori mai mult?

Vă vedeți pensionat și din muzică vreodată? Că albumul Greu de pensionat ar spune contrariul.

Asta cu ieșitul la pensie din muzică am mai auzit-o, imediat înainte de a face albumul Greu de pensionat – cum poți să ieși la pensie din muzică? Nu poți, ce s-o mai lungim…

Chiar, cum ar arăta pensia unui muzician? Nu talonul, ci viața lui după încheierea activității.

Cred că, dacă ai în tine “microbul” muzicii, te ține toată viața, nu scapi (și e foarte bine așa).

Cum a fost turneul din acest an?

“Turneul culinar” de care s-a ocupat domnul AUREL MITRAN a fost, pentru noi, exact cum se numește: mese senzaționale, voie bună și degustări rafinate – cântatul ne-a încurcat puțin, dar ne-am descurcat!!!

Cum a început tradiția concertelor de Moș Nicolae pentru Alexandru Andrieș?

Acum niște ani buni, ne-am gândit să marcăm cumva ideea de Sărbători de iarnă, asta e și motivul pentru care îl facem înainte de 6 decembrie: înainte de Moș Niculaie, înainte de Crăciun, înainte de Anul Nou – tot ideea domnului AUREL MITRAN. Anul asta va fi în 5 decembrie, la ora 19:30, la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României și sper să fie o surpriză frumoasă pentru cei care ne vor onora cu prezența lor.

Formula de de concert de pe 5 decembrie este cea standard din ultima vreme?

Hahahahaaa, cum suna asta, “formula standard” … Însă răspunsul este da, vor fi alături de mine pe scenă MARIA IOANA MÎNTULESCU, BERTI BARBERA, CĂLIN GRGORIU și SORIN ROMANESCU, iar la sunet, desigur, va fi domnul VICTOR PANFILOV – cu alte cuvine, formula standard.

Avem două întrebări din partea urmăritorilor paginii de facebook ForeverFolk și amândouă se referă la piese de-ale Dumneavoastră. Cine era Șefu’? Ați avut pe cineva anume în minte când ați scris piesa sau orice asemănare cu persoane reale este pur întâmplătoare?

Cântecul SEFU’ nu are o persoană anume ca punct de inspirație, eram la un moment dat invitat la o emisiune realizată de MARIUS TUCĂ și în timp ce așteptam să îmi vină rândul mi-a apărut ideea asta, un cântecel despre un șef total: dar cine nu are un șef la care sa se gândească când îl ascultă?

A doua întrebare s-ar putea să lezeze, dar v-o prezint așa cum a fost ea formulată: Toate femeile sunt autobuze? Sau doar cele supraponderale?

Nuuu, cântecul TRANSPORT ÎN COMUN nu se referă sub nici o formă la persoane supraponderale, nici nu înțeleg de unde ar putea veni ideea asta? E doar o glumă nevinovată – zic eu – în care femeile devin autobuze după care alergam noi, toți bărbații… din când în când.

Nu ați scăpat de întrebările incomode: câte albume are Alexandru Andrieș? Că legenda spune că oricâte vrea el, că arhiva deja a obosit să le memoreze.

E simplu – intrați pe site-ul oficial alexandries.free.fr administrat de SERGIU MITROFAN și găsiți acolo tot: oricum sunt peste 80 de titluri, așa mi-a spus de curând un colecționar și de obicei colecționarii știu ce vorbesc…

Apropo de albume: mai sunt ele o soluție? Sau rămân doar pentru colecționari?

Eu cred că albumul în sine e o operă de artă, gândit ca un tot unitar, și din punctul acesta de vedere nu are cum sa dispară. Sigur, trăim într-o perioadă în care muzica se vinde ca orice marfa și există tot ce-ți poți imagina: artiști care fac un cântec după care nu mai auzi de ei niciodată, lansări de videoclipuri și așa mai departe – la capătul opus existând ediții speciale, de lux, pentru colecționari, de obicei în tiraj limitat – depinde unde alegi să te poziționezi, atâta tot.

Cum vedeți muzica peste 20 de ani? Vom merge la concerte ale unor trupe generate de Inteligența Artificială?

Peste 20 de ani eu sigur n-o să mai merg la nici un concert, am împlinit anul acesta 68 de ani ți la 88 de ani (presupunând că-i apuc) nu cred că o să fiu așa de vioi să o iau pe arătură la concerte, hihihi! Dar dacă se va ajunge ca Inteligența Artificială să înlocuiască artiștii, pot să spun sincer că nu-i deloc zona mea: sunt însă convins că artiștii adevărați nu vor dispărea niciodată, ar fi trist să nu fie așa…

La ce să ne așteptăm pe 5 decembrie?

Anul acesta, desigur, pregătim un concert special pentru 5 decembrie – doar că acum nu știu la ce să vă așteptați, pentru că nici eu nu știu ce mi se pregătește – de lista de cântece se ocupă, ca de obicei, MARIA IOANA MINTULESCU și va fi o surpriză pentru noi toți. Dar cum ar fi viața fără surprize? Veniți la spectacol și ne lămurim acolo, față în față!!!

Cel mai recent muzician pe care l-ați descoperit și vă place.

Am descoperit de curând [chiar dacă albumul e de acum câțiva ani buni, din 2017] o colaborare între CHRIS THILE și BRAD MELDHAU care mi-a plăcut foarte mult, mai ales că nu prea e ușor sa combini mandolina cu pianul. Daca sunteți curioși și căutați pe YouTube DON’T THINK TWICE IT’S ALL RIGHT a lui BOB DYLAN, în varianta celor doi maeștri, sunt sigur că o să vă placă, merită să încercați.

Albumul românesc favorit din toate timpurile.

Foarte greu să aleg un singur album, dar dacă trebuie … MUGUR DE FLUIER al trupei PHOENIX, mai ales pentru că apare tandemul ȘERBAN FOARȚĂ/ANDREI UJICĂ – preferații mei.

Un mesaj pentru cititorii ForeverFolk.

Dragi cititori ai FOREVER FOLK, nu ocoliți muzica bună indiferent de gen, fiți cât se poate de la zi și gustați din plin noutățile muzicale de pretutindeni si – evident – nu ratați concertul din 5 decembrie 2022 de la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României: va fi o seară minunată, garantat!!!

În loc de concluzie la atâtea întrebări și răspunsuri: dacă zice dom’ profesor, musai să nu lipsiți de la spectacol. Biletele sunt disponibile aici.

Moș Nicolae Alexandru Andrieș 2022 întrebări

Post Author: Marius Matache

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.