Piese ce merita ascultate (Ep. 53)

Primul invitat este ieseanul Catalin Ungureanu, si el fost component al grupului Prefix 032 ca si un invitat precendent al acestei rubrici, Liviu Nechita. Absolvent al Scolii Populare de Arta, activeaza in cenaclurile Columna si ABC (cel din urma condus de poetul Andrei Maftei, care semneaza si versurile piesei de fata). Canta la tobe, chitara (corzi de plastic/metal, six/double six), bass, banjo, mandolina, bouzuki si muzicuta. Indragostit de genul country. Alaturi de Prefix 032 a lansat albumul Spectacol sfarsit. A colaborat si cu grupul Ecou (la realizarea albumului Taina), Grig (Riff), Profolk, Dan Vana si Vasile Mardare. Piesa pe care v-o propunem astazi se numeste Lacrimile marii.

Catalin Ungureanu – Lacrimile marii

Trupa Zari a aparut de putin timp in peisajul muzicii folk romanesti (octombrie 2010). Zari este alcatuita din doi tineri muzicieni din Botosani avand proiecte muzicale anterioare acestuia – Ioana Pinzariu (Pasiuni pe Corzi) si Leonard Lutia (The News). Castigatori ai unui premiu special la Festivalul “Chitara Dunarii” 2010 de la Calarasi, ei sunt implicati in momentul de fata in festivalul FolkLung. Melodia pe care v-o propunem in aceasta saptamana la Piese ce merita ascultate este pe versurile lui Sorin Poclitaru si se numeste De iarna (Colind). La piesa au contribuit si Catalin Ungureanu (chitari) si Oxana Shametkina (vioara).

Zari – De iarna (Colind)

Post Author: Marius Matache

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *