Festivalul “Ziua de Maine – Ziua a 2-a

Dupa cum v-am anuntat, ForeverFolk a fost prezent la Alba Iulia prin redactorul-sef Marius Matache, care a transmis periodic detalii despre activitatile festivalului si a realizat si recenziile primelor 2 seri de festival.

Dupa prima zi de festival, nu mai aveam nici un dubiu. Festivalul “Ziua de Maine” de la Alba Iulia este cel mai bine organizat festival. Am fost uimit cati oameni au urmarit evenimentul pe site-ul festivalului www.folkalba.ro, dar si pe ecranul instalat in fata Casei de Cultura a Sindicatelor. Pentru ca in sala nu puteai arunca un ac.

Conferinta de sambata dimineata a fost mult mai putin formala. Daca in prima zi de festival juriul a explicat presei modul in care se va desfasura concursul, dar si festivalul, cea de a 2-a conferinta a fost de fapt un dialog intre  oamenii din recitaluri si concurenti. De fapt, constientizarea modului in care ambele parti pot contribui la scoaterea dintr-un semi-anonimat nemeritat al muzicii folk.

Daca in prima zi de concurs, concurentii mi s-au parut buni si echilibrati valoric, recunosc ca in seara a 2-a de concurs mi s-au parut fantastici. Astfel ca departajarea celor 11 “magnifici” se anunta extrem de dificila. Deja colegii de juriu vorbesc de sutimi, desi initial ne propusesem ca unitatea minima sa fie 0.5 puncte. Orice eroare te putea scoate nu doar din cursa pentru primul loc, ci chiar din premii. In ordinea in care au iesit la rampa: Candid, Cristina Andries&Mircea Ungureanu, Alexandra Andrei, Ionut Mangu, Roxana Zapartan, Altcumva.

Dupa terminarea concursului, ne-am strans intr-un birou al casei de cultura pentru a insuma punctajele. Iar rezultatele mi-au confirmat banuielile: diferentele intre concurenti au fost minime. Le-am lasat pe fetele de la Consiliul Judetean sa realizeze procesul verbal al concursului si am fugit in culise, unde Vali Serban isi incepuse recitalul alaturi de trupa sa, Ziua de Maine. Desi activitatile orgnizatorice din zilele ce au precedat festivalul il secasera de puteri, muzica il revigora pe Vali, iar publicul il rasplatea pe masura. Era doar acasa.

Ovidiu Mihailescu a inceput cu una din piesele lui de “incalzire” clasice  – Fericit-nefericit, continuand cu piesa ce da titlul celui de-al doilea album al sau Cipilica, apoi Rondul de noapte si Imperfect. A incheiat cu Tanar si liber, dar nu singur, pentru ca impreuna cu Radu Tudoroiu si cu Vali Serban am intrat pe scena pentru a canta impreuna aceasta piesa-manifest. Iar in felul acesta, am facut si o trecere fireasca spre recitalul meu si al lui Radu. De care nu voi vorbi prea mult – doar ca mi-am tinut promisiunea de a canta piese pe care nu le-am cantat la editiile precedente ale festivalului – Dali, Toamna, Fara cifra doi, Si totusi. Si nu pot sa nu remarc publicul fantastic, care sorbea fiecare acord, fiecare vers. Si ca sa incheiem tot impreuna, alaturi de Ovidiu am facut si Cowboy-ul Nelu, moment in care publicul a “explodat”. Multumim din suflet!

Iar recitalurile cele mai tari abia incepeau. Urmarindu-l pe Mircea Vintila din culise, evident cantand si noi alaturi de el Popa Nan sau Toti intr-o barca, am realizat inca o data ca artisti ca el si toti cei din “generatia lui” (am pus ghilimele pentru ca artisti ca ei nu au varsta) sunt inegalabili, putand ridica orice sala in picioare cu melodii fredonate si de bunici, si de pitici (n-am gasit alta rima!). Nu puteau lipsi nici Pamantul deocamdata, Lordul John, Hanul lui Manuc sau Alte clipe traite, alt epilog si, asa cum era si normal, cea mai noua piesa a lui Mircea Vintila. Cum, nu o stiti? V-o prezentam noi, in premiera 🙂

Incheierea unei seri perfecte de festival a fost realizata de Nicu Alifantis. Emotiile din culise (stiu ca poate suna ciudat ca un artist cu atata experienta sa aiba in emotii, dar pe de alta parte cred cu tarie ca cel putin in muzica folk ele sunt o conditie a legaturii cu publicul) s-au transformat in “chef de cantat”, in glume cu publicul, in multumiri (toti artistii au multumit publicului pentru caldura cu care i-au primit) si, cel mai important, in muzica. Cantec pentru ea, Balada dromaderelor, Emotie de toamna, Cantec de gradinar, experimente pe care, dupa propria-i declaratie le incearca “doar intre prieteni”. Recunosc ca am avut si un moment de uluiala, atunci cand l-am vazut pe Nicu Alifantis afisand o foaie ce parea a contine…versuri. La cat il stiu de exigent cu tot ceea ce inseamna muzica sa, nu credeam sa vina cu o piesa atat de noua incat sa nu ii stie versurile, dar m-am edificat rapid despre ce era vorba. Era de fapt un exemplar din ziarul festivalului, iar el improvizase rapid un cantec pe un text din ziar, spre amuzamentul general si mandria autorului textului, Rares Tileaga (pe care l-am indemnat cu totii sa se laude ca e textierul lui Nicu Alifantis). A fost momentul in care multi din sala, dar si din culise, au exclamat Ce bine ca esti, Nicu Alifantis! Final? Cantec de semineu, Standing ovations (n.a. Publicul aplaudand in picioare) si un bis cu Nicu Alifantis featuring Sala intreaga pentru Piata Romana nr.9.

Si daca nu v-am convins prin cuvinte ca si a 2-a seara de festival a fost la inaltimea eforturilor depuse, va invit sa vedeti si cateva imagini din festival. Cu scuzele de rigoare ca au fost momente in care nu m-am putut comporta nici ca artist, nici ca membru in juriu, nici ca ziarist de la ForeverFolk, ci doar ca simplu iubitor de folk. Credit foto: Radu Tudoroiu.

[nggallery id=108]