Cele doua piese pe care vi le propunem in aceasta saptamana la rubrica Piese ce merita ascultate au in comun faptul ca apartin unor concurenti prezenti in cadrul Festivalului FolkLung. De asemenea, cele doua melodii au fost inregistrate in studio chiar la Gura Humorului, ca parte din premiul intitulat Premiul meu, iar in cazul primei piese, versurile ii apartin lui Sorin Poclitaru, presedintele de onoare al festivalului.
Prima piesa este compusa de baimareanul Cosmin Lauran, profesor si doctorand in teologie al Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca. Incepe sa cante la varsta de 7 ani la vioara. Chitara a invatat-o singur. Pana nu demult a fost si solistul unei trupe de coveruri intitulate Scurt pe doi, dar a coordonat si un cor bisericesc format in urma cu 3 ani si pe care il dirijeaza duminica. A castigat Premiul special E. Ar. Zaharia la Festivalul “La Suceava, In Cetate” 2010.
Cosmin Lauran – De ziua ta
Al doilea invitat al rubricii vine de la Tulcea si se numeste Andrei Stoeanof. Inca licean, de profil real, viseaza la o cariera de psiholog si se vede pe scena si peste 20 de ani. A facut parte din trupele Schertzo/Noi si Poze cu sunet, alaturi de cei din urma castigand Premiul de creatie la Festivalul National de Arta pentru Liceeni “Florian Pittis”, dar si locul III la festivalul Toamna Baladelor. Alaturi de el, pe piesa apare si omul care l-a initiat in tainele ghitarei, Robert Lazar.
Andrei Stoeanof – Ploaie albastra
1 thought on “Piese ce merita ascultate (Ep. 59)”
Andrei
(30 March 2011 - 12:50)Andrei Stoeanof&Robert Lazar-Ploi albastre*