Festival “Club A”

De departe unul dintre cele mai emblematice locuri din Bucuresti  pentru studenti si nu numai, cu o istorie de 42 de ani in spate si zeci de trupe, evenimente culturale si proiecte lansate de-a lungul timpului, Club A va invita la Festivalul cu acelasi nume. Aflat la cea de-a 7-a editie (celelalte fiind organizate in 1969, 1971, 1981, 1990, 1999), festivalul a pornit de la ideea de a promova si premia trupe romanesti aflate la inceput de drum.

Anul acesta, Club A isi propune continuarea traditiei prin promovarea muzicii, dar si aniversarea celor 42 de ani de existenta prin aducerea in fata publicului a diverse evenimente pe plan cultural sau artistic. Mai mult, in cadrul editiei se doreste organizarea unui Festival al Artelor, in care studentii arhitecti vor crea un spectacol stradal conceput ca o parada a creatiei studentesti.

Prin urmare, Festivalul “Club A” va asteapta in perioada 13-18 mai cu urmatoarele:

  • Scena muzicala Club A (str. Eugen Carada). Sase zile cu 42 de trupe de folk/rock/electro vor concerta. In plus, in fiecare zi vor canta si cate 6 trupe debutante (in deschiderea serii) inscrise in concursul pentru cea mai buna exprimare scenica. Printre trupele confirmate care vor concerta : Urma, Byron, Travka, Luna Amara, Doru Stanculescu si Sorin Minghiat, Mircea Vintila si Brambura, Tapinarii, Nicu Covaci etc.
  • Cafeneaua culturala Club A (in pavilionul de pe Str. Lipscani). Aici va fi un spatiu de comunicare a proiectelor pe care Institutia Culturala Club A le-a derulat inca de la inceputuri. Grupate in zone de interes (literatura, muzica, teatru, film), evenimentele propun aducerea in fata publicului a personalitatilor care s-au legat intr-un fel sau altul de istoria clubului. Va exista si un spatiu expozitional (vernisajul lui Mircea Florian, expozitie afise si fotografii de pe parcursul celor 42 de ani), iar Doru Ionescu va lansa volumul Club A – 42 de ani. Muzica tinereii tale (in cadrul Muzeului Rock Club A);
  • Evenimente stradale. Pentru acestea va puteti astepta la sesiuni de desen in aer liber pe teme date, un targ handmade pus la cale de studentii de la arhitectura, workshop de strings art si o expozitie de proiecte de arhitectura avangardista;
  • Eveniment umanitar. Club A vine in ajutorul campaniei de strangere de fonduri pentru Marian Teofan, copilul de numai un an care lupta pentru a supravietui lecemiei. Astfel, in fiecare zi intre orele 13 si 19, pe strada Lipscani va fi instalat un cort al campaniei. Celor care vor dona li se vor oferi, in schimb, CD-uri ale trupelor participante in festival si tricouri imprimate.

Programul intregului festival, orele de concert si mai multe detalii, gasiti pe site-ul Club A.


Post Author: Oana

2 thoughts on “Festival “Club A”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.