Dance a playful body la Odeon

István Téglás-Dance a playful body - foto Dani IonitaDance a playful body (spectacol de Andreea Novac cu Istvan Teglas unic protagonist) se va juca luni, 7 octombrie, de la ora 20:00, la Teatrul Odeon, Sala Studio. Spectacol se va juca fără bilet, dar pe baza unei rezervări pe care o puteți face în ziua spectacolului la adresa de mail lavinia.sirbulescu@bmeia.gv.at înainte de ora 16.

Andreea Novac a absolvit UNATC, cu specializarea coregrafie, în 2008. Înainte de acesta, s-a specializat în psihologie. Într-o zonă culturală în care dansul contemporan este privit ca un risc pe care doar (prea) puțini și-l asumă, Andreea Novac a decis să schimbe perspectivele. Să dea jos cortine, să aducă actorul în dans și să profite de acest lucru, și mai ales să facă un pas în a educa publicul în a reacționa la un spectacol, nu numai să privească pasiv ceea ce i se prezintă. Printre spectacolele sale se numără Aici totul e diferit, B-26-Dans, Corp şi anti – Corp, Aici, acum, Dance a playful body, Pretend we make you happy . 

Istvan Teglas este unul dintre acei actori ai unei generații pe care o vedeți din ce în ce mai des atât pe scenele TNB, cât și în spații experimentale, în teatre de cafenea, în zone care îi provoacă constant și nu îi lasă să rămână într-o zonă de confort (printre alții asemenea lui îmi vin în minte Marius Manole, Ilinca Manolache, Dorina Chiriac). A făcut facultatea la Târgu Mureș, a trecut de la a juca din maghiară în română, a schimbat câteva teatre înainte de a ajunge în București.

Andreea Novac l-a provocat pe Istvan Teglas să meargă spre o zonă destul de puţin experimentată la noi: cea a dansului care apelează la experienţa şi tehnica actorului, şi cea a teatrului ce poate fi încifrat în limbajul dansului. Într-un interviu, Istvan Teglas îmi povestea că nu ştie „dacă este actor, sau dansator“. Probabil că o parte din răspuns este prelungită în acest spectacol, încadrat la categoria dans contemporan, despre care David Esrig povestea că atunci când l-a văzut a fost impresionat de „prezenţa puternică a actorului“. Dance a Playful Body este un spectacol de dans, în aceeaşi măsură în care este şi un exerciţiu de actorie, fixat şi clar articulat prin limbajul corporal.” (Cristiana Gavrilă, Revista Teatrul Azi)

“Spectacolul Dance a playful body este în același timp despre un trup căzut, rănit, aruncat, inert, fantasmatic, fragil, furios, dezorientat. Un trup care își caută (naiv, am spune) propriile viscere (scena vomei provocate), își cercetează (cu mirată candoare) secrețiile, se confruntă cu spațiul (cu podeaua pare chiar să se ia la trântă), își descoperă elasticitatea (stranie într-un fel). Totodată se ascunde și se exhibă. Dispare după o saltea sau se arată gol în posturi narcisiace. E un trup care are nevoie de percepția/afecțiunea unor spectatori. Ei îi dau oarecum forma/ființa. Dar dincolo de acest joc al abstracțiilor e totuși vorba de un trup care are un ireductibil al său. Privirea de câine bătut, cu ochii umeziți, pierdută și întrebătoare, pe care o are la un moment dat (într-o clipă de reumanizare) István Téglás presupune o carne cu personalitate. Ne întoarcem astfel la pomenita ambivalență a corporalității: sarx și soma. Uneori teologia și coregrafia converg. Precum spiritul și trupul.(Cătălin Bogdan, ArtAct Magazine)


(sursă foto – Dani Ionita)

Post Author: Oana

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.