byron în lumea bloggerilor

Vă avertizez că recenzia de faţă este, probabil, una din cele mai non-conformiste scrise vreodată pentru ForeverFolk. Iar de vină este şi conjunctura – un concert exclusiv pentru bloggeri – şi atmosfera de aseară, deloc asemănătoare unui concert românesc. Vinovaţi: Chinezu (evident!), Heineken si Ciuc (sponsporii) şi – cei mai vinovaţi – trupa byron

În primul rând, pot face o afirmaţie fără să mă tem că aş putea greşi: trupa byron este alcătuită din muzicieni fabuloşi individual şi care puşi împreună sună extrem de coerent, de “legat”, că de profesionist se subînţelege. Flautul lui Dan are ceva din filigranul lui Ian Anderson, dar cu chitara în mână îmi aduce aminte de fraţii Gallagher (Oasis). 6fingers (oare ştie cineva cum îl cheamă “pe bune”?) a cântat aseară cu aceeaşi naturaţele la chitară, clape, acordeon, glockenspiel (sau, pe româneşte xilofon). Aşteptăm cu nerăbdare şi solistici la fier de călcat, ţiglă de acoperiş şi shaorma cu de toate, sunt convins că vor suna la fel de bine :-). Costin este tipul de chitarist care “tace şi face diferenţa”. Foarte interesantă mi s-a părut şi abordarea celor două părţi de concert. Prima, acustică, realizată cu percuţie (cu Gabi Bălaşa absolut senzaţional), iar cea de a 2-a, electrică, cu toboşar.

Cea mai grea sarcină referitoare la byron ar fi o categorisire a genului muzical pe care băieţii îl prestează. Pentru că piesele lor conţin frânturi de acoustic jazz, funk, rock alternativ sau brit rock. Adevărul e că nici nu prea contează genul, ci clar calitatea muzicii lor. Diana Stoleru spunea că i-ar vedea foarte bine ca opening-act pentru o trupă precum Coldplay. Şi zău că are dreptate.

Cover-urile cântate, Shape of my heart de la Sting şi Perfect de la Timpuri Noi (care dă şi titlul albumului de coveruri exclusiv în limba română al trupei), au eliminat orice urmă de distanţă existente între band şi publicul de bloggeri, care au cântat cu toate puterile alături de ei.

Cu ocazia concertului pentru bloggeri, byron au lansat şi videoclipul piese Far away, filmat în Salina de la Turda filmat undeva în toamna lui 2010. Vestea minunată este că întreg concertul acustic din salină va apărea în curând pe DVD. Aşdar, vizionare plăcută şi, dacă aveţi ocazia, nu rataţi un concert byron, fie el acustic sau electric. O galerie foto de la eveniment găsiţi pe pagina noastră de facebook.

Post Author: Marius Matache

6 thoughts on “byron în lumea bloggerilor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.