Nigel Kennedy este deja obisnuit cu publicul roman. Apare pe scena, in pantaloni largi, cu catarame, tricou rosu de fotbal si frac si incepe sa cante, ca si cum ar fi singur in sala. Sentimentul pe care il transmite este unul de confort si cordialitate, poate neintalnit in concertele cu valente clasice. “In seara asta voi canta din doi compozitori dragi mie. Unul este Bach, iar celalalt este un domn despre care cativa ati auzit probabil, se numeste Kennedy”
Terminand un power play, Kennedy si formatia se retrag, lasand-ul pe Tomasz Grzegorski sa anime sala cu un solo de baterie. Impreuna cu tobele folosite intens, in ritmuri din ce in ce mai complexe, Grzegorski foloseste un sintetizator care-i urmareste si asista ritmurile, construind astfel un beat unic si o serie de ritmuri cu sound-uri dintre cele mai variate.
Kennedy intra in scena si schimba ritmurile, nu inainte de a-l prezenta inca o data pe Tomasz Grzegorski si pe intreaga echipa. In sectiunea de jazz, rock si klezmer, el schimba celebra vioara Laufont Guarneri “del Gesu” pe una electrica, al carei sunet trece printr-o serie de procesoare rezultand intr-o experienta unica. Face o pauza pentru a interactiona cu publicul si a le multumi ca au participat la concertul sau “in cea mai urata zi a saptamanii, luni”. In continuare, isi fac loc, pe rand, solo-uri exceptionale de pian, saxofon si contrabas care anima publicul de fiecare data. Spre final, Adam Kowalewski lasa contrabasul si continua acompaniamentul la chitara, schimband complet atmosfera.
Tocmai cand publicul era sigur ca toate surprizele s-au incheiat, Kennedy pleaca de pe scena. Cu vioara in mana, el coboara scarile din dreapta scenei Salii Palatului si porneste dezinvolt printre randuri. Saluta lumea, le multumeste personal pentru ca au venit si ii lasa sa se joace cu arcusul pe vioara sa. In tot acest timp, pe scena se continua ritmul, cu momente de pian si saxofon. Facand un tur complet al salii, violonistul se intoarce pe scena, parca revigorat, si continua spectacolul.
Finalul vine sub forma a unei bucati clasice, urmata de o melodie traditionala din Irlanda de Nord, despre care el spune ca este foarte atasat. In aceasta ultima parte, el ramane din nou singur pe scena si interpreteaza, cu virtuozitate, piesele. “Inca una pentru drum?” intreaba publicul, inainte sa inceapa o suita de bucati, intre care si una din folclorul romanesc ce a reusit, intr-un final, sa ridice publicul in picioare.
Foto si text: Radu Tudoroiu
