Recunoștința și solidaritatea sunt două sentimente care nu sunt la îndemâna oricui. Iar în mediul artistic acestea tind să fie rarități, dintr-o competitivitate prost înțeleasă. Iar folkul, în mod evident, nu face excepție.
Sa organizezi un eveniment de amploare legat de folk este o provocare majoră pentru orice întreprinzător. Să organizezi 15 ediții ale unei Tabere folk, care durează 1 săptămână și care găzduiește undeva spre 100 de persoane la fiecare ediție, care 100 de oameni au nevoie măcar de cazare și masă (am auzit ceva zvonuri că unii sunt și plătiți, dar nu pot să confirm așa ceva – dacă e adevărat, e trist) e o mare performanță. Dar dacă Tabăra Națională de Muzica Folk de la Calafat are loc an de an, meritul revine într-o uriașă măsură unui singur om: Dan Vană. Nu am nici un dubiu că majoritatea oamenilor ce fac parte din comunitatea folk (atât artiști și spectatori) asociază orașul de la malul Dunării cu muzica folk, iar tabăra de folk este cel mai însemnat eveniment cultural ce are loc acolo (cel puțin de la București așa se vede). Fără îndoială că sunt multe lucruri care ar trebui să fie altfel în Tabăra de la Calafat, iar tot ce nu e în regulă este vina lui Dan Vană, așa cum laudele i se cuvin tot lui.
Dan Vană cântă rar în țară, inclusiv în București. De altfel, și pe parcursul taberei, el cântă când nu are de organizat cazarea vreunui invitat, de dat vreun interviu, de aranjat vreo deplasare la Vidin sau Craiova. În aprilie 2013, Puiu Crețu, omul care se ocupă de serile de folk din The Artist Studio, l-a invitat pe Dan să susțină un concert la București. La concertul de la București au fost de față, dintre folkiști, Puiu Crețu (ca organizator), Sorin “Jimmy” Minghiat, Costică David și subsemnatul. Nici măcar nu e vorba despre ce cântă el, era vorba de o recunoaștere a eforturilor pe care le face an de an. Doar cei care nu organizează evenimente sau o fac la modul de “puțin îmi pasă” pot trece nepăsători peste munca de a găsi resurse într-un oraș de unde se termină linia ferată (la propriu). Sunt acei oameni care încă mai cred că muzica e suficientă pentru succes.
Recunoștința e o rara avis în folkul românesc. Nu vă faceți iluzii, ignoranța se manifestă, cu mici și onorabile excepții, în toate zonele din țară și la toate nivelurile de vârstă. În condițiile în care muzica folk se zbate să iasă din anonimat (nu, nu moare, sunt atâți copii care cântă și cântă bine!), orice eveniment de anvergură este important. Orice disc de folk care apare pe piață înseamnă un pas înainte pentru întreaga suflare folk. O breaslă puternică, un gen promovat pe larg înseamnă mai multe oportunități pentru toți cei care o alcătuiesc. Când vom înțelege asta, poate muzica folk va avea o șansă.
Foto: Emilia Nicolae
6 thoughts on “Recunoștința”
Cristi Corcioveanu
(26 April 2013 - 15:11)Trist,dar adevarat!Ca artist de provincie,stiu foarte bine cum e sa ai curaj sa canti in Bucuresti.Si ma doare cand aud colegi care vorbesc in genul:”lasa,ba,nu-l chema pe X.Ce canta ala? Cine e? Cheama-ma pe mine,ca rup chitara in doua si adun spectatori,mama-mama!”Sau:eu nu cant decat pe XXX!Pune si tu o vorba la Primarie!Hai,ca,la vara,fac eu marele festival(….)si vii sa canti la mine si te pun si in juriu…”Aviz amatorilor:La Tecuci nu merge asa,cel putin acolo unde organizez eu.Iar in ceea ce ma priveste,am o vorba: vezi,de aia cant eu blues!…
Cozleanu
(26 April 2013 - 15:43)Felicitari pentru articol!
Dan Vana
(27 April 2013 - 09:28)Prietene Mache, iti multumesc pentru ganduri, pareri si aprecieri. Imi pare rau pentru tonul, oarecum, dezamagitor, care ma face sa cred ca ai avut cateva motive de usoara suparare dupa seara aceea, pentru mine frumoasa. Deoarece au cantat Elena si Cristi apoi Ana. Au fost in club, printre altii, Ioana, Carmen, Emilia, Alice. Am apucat sa schimb cateva vorbe cu prietena Clara Margineanu si cu Bebe Paraschivescu, am revazut-o pe Sonia care a venit sa ma vada desi a doua zi, dimineata devreme, pleca la Iasi la un congres pe teme medicale. Am cantat, intr-un mod original, un cantec mai vechi impreuna cu bunul meu prieten Sorin Minghiat. Am vorbit cu voi “pe viu”. Putin, dar am vorbit. Mi-am sunat multi prieteni (din cei foarte multi) din Bucuresti. Pentru ca suntem prieteni am inteles ca nu pot veni. A ramas pe altadata, cu sanatate. Puiu a fost o gazda minunata. Intr-un cuvant – EXCELENT. Stii si tu ca intr-un club actioneaza multe variabile, mai ales in Bucuresti. Important este ca cei prezenti sa se simta bine, iar eu m-am simtit multumita voua. Inca o data va multumesc. Cat despre recunostinta, intre prieteni, ea trebuie sa fie reciproca si egala ca intensitate. Asadar sa nu existe (Am si glumit). Tabara este din alta poveste.
Make
(27 April 2013 - 19:37)@Dan tonul meu era usor dezamagit, e adevarat. Ma gandesc ca folkul e un gen care presupune daruire, doar ca multi din folkisti doar vor sa primeasca, nu si sa ofere. De fapt, articolul nu e despre tine. Articolul e despre toti cei care muncesc pentru folkul asta – tu la Calafat, Cristi la Tecuci, Vasile Gondoci la Lugoj si tot asa – si care atunci cand ar trebui sa primeasca se aleg doar cu scuze. Eu ITI MULTUMESC inca o data public pentru ce faci tu pentru folk la tine acasa.
sorin poclitaru
(27 April 2013 - 21:53)Iar eu spun cu mana pe inima ca e pacat ca lumea care mai iese din cand in cand la cate un concert nu a fost sa il vada pe Dan Vana.Chiar merita.Cat despre solidaritatea intre artisti…eu raaaaad…poate cand cluburile vor participa si financiar la aceste actiuni culturale,poate atunci o sa vina si lume mai multa si toata lumea va fi multumita…poate.Pacat ca nu stiu sa cant…mi-ar fi placut sa spun;Bucuresti nerecunoscator,nu ma meriti,nu mai vin niciodata.Ca nu interesa pe nimeni aceasta rabufnire …e iarasi adevarat.Bravo Make pentru articol,bravo Dane pentru bunul tau simt.
Dan Ilcus
(29 April 2013 - 00:33)E mult mai dezamagitor sa vezi aceste “usoare” dezamagiri la acesti oameni minunati ai bunului gust si ai bunului simt. Mache, ai deschis sezonul dezamagirilor? ;)). Fratilor, tot ce e facut cu suflet se imbraca in limitele extreme ale acestuia: speranta si dezamagirea. Capul sus! Merem inainte.