Insomnii de octombrie cu Alina Manole

concert-alina-manole-puzzle-495x700Dupa o absenta (justificata, de altfel) de trei luni de pe scenele bucurestene, Alina Manole a revenit cu un concert aparte, in Puzzzle Club, pe 10 octombrie. Sub numele Insomnii de octombrie, concerul Alinei a vrut sa fie unul in care povestile celor trei luni trecute, dar si povestile deja clasice ale iubirilor altfel sa se adune intr-un loc linistit si in care publicul sa le receptioneze cald.

Puzzle Club se afla in Piata Victoriei, iar spectatorii s-au strans la timp (toate locurile, inclusiv cele de la bar fusesera rezervate cu cateva zile inainte de concert), astfel incat concertul a inceput cu doar 15 minute mai tarziu fata de ora anuntata. E prima oara cand participam la un concert in acest loc, asa ca eram curiosi sa vedem cum arata, mai ales ca aici se gazduiesc o serie de evenimente (concerte de jazz, teatru, seri de party). Spatios si destul de aerisit, locul ne-a bucurat in primul rand cu o acustica foarte buna, dar si cu un ecran fixat pe un stalp, de unde puteam vedea ce se intampla pe scena. Stand oarecum in spate, ecranul a fost mai mult decat binevenit, iar sunetul a fost unul dintre cele mai bune pe care le-am descoperit in cluburile bucurestene. In rest, personal zambitor si binevoitor, locuri s-au gasit pentru toti cei care au ajuns la concert, si cu siguranta vom reveni pentru alte evenimente in zona.

Concertul a debutat intr-o zona oarecum melancolica, cu Alina imbracata in negru si secondata de Raul Kusak (clape) si Claudiu Purcarin (percutie), pe tonurile piesei Langa tine. De altfel, prima parte a concertului a fost dedicata acelor iubiri in care ne regasim, chiar daca uneori ne dor, acelor relatii care nasc asteptari imposibile, in care Femeia sta in centrul povestii, oricat de complicata ar fi ea. Chiar si asa, aranjamentele instrumentale (transpuse inspre o zona jazz si frumos echilibrate prin prezenta lui Dan Nicolau pe scena), emotia celei care era pe scena (acum ar trebui sa va spun ceva inteligent despre piesele mele, m-am pierdut cu totul, mai bine va cant), zambetele pe care publicul le impartea fara regrete, au facut ca starea sa fie mai mult una care tine de zona confesiunilor impartasite, decat de cea a melancoliei. Au fost piese de pe albumele deja lansate (Cutia Pandorei, Iubit de mi-ai fi fost, Sirene), dar si piese ce se vor regasi pe unul viitor (De 30 de ani, Explica-mi si mie). Printre surprizele frumoase din acesta parte a concertului s-au regasit o piesa de pe primul album al Alinei, pe care un am mai ascultat-o de ceva vreme intr-un concert – Niciodata inger, si una pe care personal am ascultat-o prima oara intr-un concert si care mi-a nascut un zambet aparte, dedicat tuturor acelor dimineti in care pare ca timpul sta in loc (Fericirea de luni).

Dupa o pauza scurta, moment de respiro si adunat gandurile de insomnii muzicale, Alina a revenit pe scena, cu o parte de concert ceva mai dinamica, buna de vindecat insomniile din prima parte. A lasat chitara deoparte si a cantat in picioare Tu taci, a concluzionat ca Ea nu ma stie, a provocat publicul la o Casatorie in stil italian. Mi-a placut aranajamentul acesta de concert, cumva emotiile s-au echilibrat iar noi, publicul, am putut nu numai sa ne regasim in confesiunile artistei, dar sa si recunoastem, alaturi de ea, ca Am un pitic.

Revenind la formula de concert (Alina Manole – voce si chitara, Raul Kusak – clape, Claudiu Purcarin – percutie, Dan Nicolau – trompeta), si acesta a fost una pe care am ascultat-o pentru prima data. Partea buna este ca piesele deja cunoscute (fie din concerte in alte formula, fie de pe albume), capata astfel alte interpretari, iar concertul de joi a fost unul intr-o nota pronuntata de jazz, in care jocurile instrumentale au fost puse in evidenta din loc in loc, iar comunicarea dintre oamenii de pe scena a demonstrat profesionalismul cu care fiecare dintre ei lucreaza (de fiecare data ma fascineaza cum oamenii de pe scena pot comunica din priviri, dintr-o ridicare de sprancene, dintr-un ritm indicat de picior). Mai mult, chiar daca o parte dintre piese sunt oarecum statice, concertul a fost dinamic de la inceput pana la sfarsit, ceea ce a exclus posibilitatea de a nu fi atent doar pentru ca stiai piesele dinainte.

Insomniile de octombrie alaturi de Alina Manole s-au concretizat intr-un concert asteptat de multi din spectatorii bucuresteni (dovada a fost locul plin) si prin povesti reintrpretate. La urma urmei, prin emotie venita din ambele parti (de pe scena si din public), prin zambete si prin senzatia ca a fost un concert frumos, de care ne-am bucurat prin fiecare acord.

Post Author: Oana

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.