Pe 15 aprilie (un pic cu intarziere caci data oficiala este 8 aprilie) Marius Matache a hotarat sa sarbatoreasca implinirea a 10 ani pe scena in club Puzzle din Bucuresti, unde a reunit atat oamenii care au venit an de an la concerte, cat si spectatori veniti pentru prima data la un concert de-al sau.
10 ani de activitate in lumea folkului romanesc nu sunt 10 ani lipsiti de momente dificile si piedici, insa cu siguranta aduna motive suficient de multe cat sa convinga atat artistul, cat si publicul, ca toata munca si efortul sunt pe deplin justificate. Avand in vedere ca ForeverFolk exista din 2008, iar pe Make atat eu cat si Oana il cunoastem dinaintea initierii acestui proiect, putem spune cu mandrie ca am fost si noi martori la o buna parte din acesti ani. Si cum colegii trebuie sa ii si lauzi, asa cum am mai povestit si cu alte ocazii, Make a reusit sa aduca muzica lui in mai toate orasele tarii, sa vina mereu cu ceva nou, fie ca e vorba de piese noi, fie de componenta trupei sale Folk Band Imperfect (unde i-a avut alaturi de-a lungul anilor pe Radu Tudoroiu, Madalin Giambasu, Alex Nichita, iar acum Cristi Mihai) sau prin spectacole inedite. Una din cele mai mari reallizari din plan muzical este albumul Hoinar prin piata Matache, despre a carui lansare puteti citi aici.
Dar sa revenim la momentul sarbatoririi celor 10 ani. Clubul Puzzle s-a umplut rapid de figuri cunoscute, prieteni ai artistului, toti veniti special pentru a-l sustine asa cum au facut-o si pana acum. A cantat atat piesele de pe album, cat si ce va urma in viitoarele proiecte. Piesele au evoluat mult de cand le-am ascultat prima oara, iar acum naiul lui Cristi a adus un element unic care imbraca frumos fiecare nota.
Pentru ca totusi sarbatoream o perioada plina de evenimente, Make a incercat sa ne aduca un colaj de fragmente din concertele sale, insa tehnologia s-a impotrivit initial insa a permis difuzarea primului sau clip fara nicio problema. Sunt convinsa ca ati vazut deja clipul piesei Cat de mult, filmat de Radu Tudoroiu, chiar si asa va ofer ocazia sa-l revedeti. Noi credem ca merita.
Nu se poate eveniment special fara un invitat special. Dan Byron a acceptat cu bucurie invitatia de a-i fi alaturi in acea seara si mai ales pentru a urca pe scena atat singur, cat si alaturi de Make. Glumind ca s-a apucat si de folk, Dan a cantat pentru publicul din Puzzle piesa Masa pentru doi de pe soundtrack-ul serialului Ramai cu mine. O premiera pentru absolut toata lumea, (si cand spun toata lumea ma refer inclusiv la artisti) a fost piesa Alchimistul, unde Dan l-a acompaniat pe Make cu flautul sau.
Pentru un moment de diversitate, si colegul de scena Cristi Mihai a fost lasat singur pret de 3 piese pe scena, pentru a se bucura de momentul sau de glorie. V-am mai povestit si inainte de Cristi, care isi incepe recitalul cu o piesa duioasa despre o iubire pe malul marii la 2 Mai ca apoi sa continue cu un cover Fara zahar ce aduce hohote de ras in randul tuturor celor prezenti. A vrut sa marcheze acest eveniment special cu un cadou muzical pentru Make: stiind ca Sting este un artist pe care acesta il admira foarte mult, Cristi i-a oferit un cover al piesei Message in a bottle.
Chiar daca a trebuit sa se lupte cu o raceala puternica, Make a reusit sa ofere un spectacol frumos. I-am cantat si noi La Multi Ani, am aplaudat dupa fiecare piesa si l-am acompaniat ca intotdeauna la piesa Colind pentru prieteni caci nu putea lipsi tocmai aceasta piesa.
Noi, partea feminina a echipei ForeverFolk (adica Raluca si Oana) il felicitam pentru tot ce a reusit in acesti 10 ani si ii uram ca urmatorii 10 sa fie incununati de si mai multe realizari asa cum ne-a obisnuit si pentru spectacolul din Puzzle care a fost o adevarata sarbatoare. De asemenea va invitam chiar sa-i transmiteti si voi la multi ani, fie aici, fie pe site-ul sau www.mariusmatache.ro, pentru ca sigur s-ar bucura.
Credit Foto: Max Orbescu