Folk You 2014

Folk You a suscitat întotdeauna o sumedenie de discuții, și aici mă refer la ultimii ani, în special datorită numelor alese pentru a urca pe scenă. Iar Folk You 2014 nu putea să facă excepție. Și la Fălticeni era o dezbatere că de ce așa și nu altfel. Iar informația că Zuralia vor fi prezenți pe scena din Vama Veche a dat naștere polemicilor pe anul acesta pe facebook.

Folk You 2014 este o inițiativă privată, astfel că organizatorii ar trebui să aibă libertatea să invite pe oricine doresc. Așa cum procedează, de altfel, toate festivalurile din România! De exemplu, mie mi se pare că Puiu Crețu nu ar trebui să lipsească de la Festivalul Internațional Adrian Păunescu de la Craiova, Puiu având un album scos pe versurile poetului. Dar asta e părerea mea personală, iar cei care organizează festivalul din Craiova sunt liberi să aleagă pe oricine cred că le este util. De ce Folk You nu are acest drept?

Apoi, intrarea la Folk You 2014 este liberă, așa că, atât timp cât nu plătești bilet, nu ai de ce să comentezi. Mai mult, la trupele de rock sunt destul de puțini oameni care protestează față de prezența lor. Păi, ori suntem corecți până la capăt și vrem doar folk la Folk You, ori nu suntem? Nu în ultimul rând, am citit și comentarii de genul “Motzu se întoarce în mormânt când vede ce a ajuns!”, festivalul purtând numele întemeietorului său, Florian Pittiș. Sunt foarte convins că organizatorii au acceptul doamnei Anda Pittiș pentru festival, așa că orice discuție despre ce ar fi vrut sau nu ar fi vrut Motzu este complet inutilă, mai ales din partea unor oameni care nu au interacționat niciodată cu Motzu.

Cu siguranță se vor găsi voci care să spună că țin partea Folk You. De ce aș face-o? Nu sunt pe lista artiștilor, nu am fost nici măcar în 2013 când am scos album și când cred că meritam să fiu invitat (la fel ca și ceilalți artiști care au lansat albume, dar e doar o părere personală). Nici măcar nu consider că este un festival bine organizat. Doar că festivalului Folk You 2014 i se reproșează lucruri greșite, din punctul meu de vedere. Eu le-aș reproșa organizatorilor o campanie de comunicare defectuoasă (ca să nu zic execrabilă), le-aș reproșa anii de concerte gratuite care, pe mine ca artist mai puțin cunoscut, efectiv mă îngroapă (de ce ar plăti cineva bilet la mine, dacă poate vedea gratuit 3 zile cu câte 10 recitaluri?). Câți din cei 3.000 de participanți (după unele surse) sau 9.000 de participanți (după altele) de la Folk You ar plăti un bilet minim, să zicem 10 lei/seară, deși e un preț derizoriu pentru o listă așa mare de artiști?

Folk You 2014

Același lucruri le-aș reproșa însă și festivalului Adrian Păunescu de la Craiova și nu cred că are cine să se supere pe mine, pentru că, de bine, de rău, am publicat un articol aici pe blog și i-am informat pe bloggerii craioveni despre el (ei neprimind nici o informație din partea primăriei). Dacă cineva se supără pentru critica constructivă, să nu mai intre pe aici, pentru că acesta cred că e unul din rolurile acestui site.

În concluzie, dacă tot criticați Folk You 2014, faceți-o pentru cauzele corespunzătoare. De pe scena de la Folk You 2014 nu vor lipsi Nicu Alifantis, Ducu Bertzi (amândoi pe 1 august) sau Andrei Păunescu (sunt doar numele care au confirmat public prezența acolo). La nume aproape sigur prezente pe scena din Vama Veche aș mai paria (fără a avea statut de certitudine) pe Emeric Set, Alina Manole, Claudia Ciobanu plus încă o trupă din zona rock.

Post Author: Marius Matache

6 thoughts on “Folk You 2014

    flori

    (18 July 2014 - 13:01)

    Cand am vazut titlul, ma bucuram c-a aparut programul, deci nu…
    Eu as plati si 50 ron bilet si nu inteleg de ce se incapataneaza sa cerseasca donatii in loc sa introduca decent un bilet. Poate pentru ca romanul prefera prost si gratis decat bun, dar pe bani.
    De asta cred ca va fi ultimul an cand merg…

    claudiu

    (18 July 2014 - 16:01)

    sunt perfect de acord cu tine, dar mai vreau sa subliniez ceva. imi place muzica rock, imi plac majoritatea formatiilor rockk care au fost la folk you, dar nu prea isi au locul acolo. organizatorii se plang de bani, dar au chemat formatii care au onorarii de cateva mii de euro. pai din onorariul unei formatii puteau plati 5-6 folkisti si lumea era foarte multumita. in ultimii ani s-a cam incetat promovarea tinerilor artisti, cu cateva mici exceptii. in ceea ce priveste taxarea, si eu as plati un abonament de 100-150 de lei pentru cele 3 seri de festival, pentru ca merita toti banii. din 2007 is prezent an de an la folk you (exceptie 2010) si pe an ce trece parca is tot mai dezamagit. tot felul de experimente muzicale in cadrul festivalului, festival care la inceputurile lui promova f mult tinerii

    Costin

    (18 July 2014 - 17:31)

    Toata lumea zice ca ar achita o suma de bani pentru acest festival, dar sa fim seriosi, asta numai datorita numelor “sonore” din cadrul festivalului. Din punctul meu de vedere nu este “Folk You”. Acest nume duce cu gandul la un festival de muzica folk, nu la o combinatie ce aduce chiar si cu un festival al berii, asa cum este in prezent. Nu mai e mult si ajungem sa mergem la “Folk Yoursus”. As da cu cea mai mare placere bani pentru a merge la un festival adevarat de muzica folk pe malul marii (dar cum sa faci un asemenea festival fara Marius Matache cantand “Marea”? si ar fi muuuuuulte alte exemple)… Din pacate acesta este adevarul dureros. As da exemplu aici chiar un festival de la Rasnov organizat de Adi Bezna acum 2 ani, s-a perceput o taxa si lumea a lipsit cu desavarsire. Pentru ca era numai folk adevarat, fara rock, fara nume “sonore”. Pentru mine cuvintele au fost de prisos pentru cat de frumos a fost acel festival. Marea, plaja, oamenii, merita un adevarat festival de folk!

    […] Mi se pare ciudat că un festival de talia Folk You 2014, cu acoperirea mediatică de care se bucură și cu audiența minimă garantată de locație nu reușește să atragă nici un sponsor. Și mă întreb de ce. Răspunsul poate fi aici. […]

    Rucsandra

    (1 August 2014 - 00:55)

    Gresiti! Sunteti subiectiv! Motu iubea rock-ul si folk-ul la fel de mult, iubea toate trupele rock care sunt invitate. Si daca e un festival in memoria lui, sa respectam acest lucru! Cat despre bilet, e admirabil faptul ca nu e introdus si ca se fac maxime eforturi pentru strangerea de fonduri. Ar trebui sa fiti multumiti ca aveti la indemana timp de trei zile, o pleiada de artisti valorosi si sa apreciati acest lucru!Nu mai carcotiti! Bucurati-va!

    Marius Matache

    (3 August 2014 - 16:36)

    @Rucsandra cui ii spui ca greseste si ca e subiectiv? mie? Cat despre Motzu’, care iubea toate trupele de rock invitate, da-mi voie sa am ceva dubii, nu de alta, dar byron (Dan e prietenul meu si il iubesc) nu existau pe atunci, ca sa nu mai spun de iubirea lui Motzu’ pentru Zuralia :)))
    Asa ca hai sa nu ne mai erijam noi in cei care stim ce ii placea lui Motzu’ si ce nu si sa o lasam pe Anda Pittis sa decida cum gestioneaza memoria lui Motzu’

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.