Nu știu dacă e cazul să traduc fraza următoare: Mediocrity knows nothing higher than itself, but talent instantly recognizes genius. Dar aș începe acest articol prin a parafraza rândul de mai sus, citit pe twitter la Teo Milea, un pianist excepțional. Dacă talentul recunoaște imediat geniul, aș spune că și reciproca este valabilă. Și ca să vă conving de acest fapt, o să vă enumăr câteva nume: Alexandru Tomescu, Elisabeth Leonskaja, Remus Azoitei, Vlad Stanculeasa, Florin Croitoru, Marin Cazacu, Dan Dediu. Toți cei șapte sunt nume de referință pentru muzica clasică și au o strânsă legătură cu Concursul Internațional George Enescu 2014, desfășurat, în premieră, separat față de Festivalul Enescu, și care demarează sâmbătă, 6 septembrie, la București.
Sunt patru secțiuni de concurs – Vioară, Violoncel, Pian și Compoziție, dar aș vrea să vă povestesc ceva despre secțiunea violoncel. Pentru mine, violoncelul este un instrument aparte, poate și pentru că încă nu am cântat alături de acest instrument. Am spus încă, da? Apoi, el apare frecvent în proiecte rock (colegul contrabas e specific jazzului), ceea ce îl face un nonconformist între instrumentele de muzică clasică. Nu în ultimul rând, un spectacol văzut anul trecut chiar la Festivalul Enescu și intitulat Violoncelissimo, după numele proiectului creat de Marin Cazacu, solist concertist al Filarmonicii George Enescu din București și profesor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. O impresionantă desfășurare de violoncele – 13 la număr cred, cele mai multe, acompaniate pe alocuri de pian sau percuții și interpretând de la Haydn și Albinoni la Piazzolla și…Europe. Da, The Final Countdown sună fantastic în variantă de violoncele și a fost finalul perfect al acelui spectacol.
Noi nu vom uita niciodată că prietenia, muzica şi relaţia dintre noi şi public durează. Nu există uitare între noi.
Marin Cazacu, la deschiderea oficială Pieței Festivalului George Enescu
Profesorul Marin Cazacu este, prin natura profesiei de dascăl un formator, un șlefuitor de talente, iar pentru asta e nevoie de har pedagogic, nu doar de talent muzical, fie el interpretativ sau compozițional. Asta se vede mai ales pe scenă, proiectul său incluzând violonceliști din generații diferite. A forma profesioniști e un lucru nobil și anevoios, mai ales într-o societate în care cultura nu a fost nicicând o prioritate. Iar tinerii au nevoie de șanse, muzica clasică nu se poate cânta oricând și oricum. De aceea, acțiunile sale de a pune bazele Festivalului Internaţional „Enescu şi muzica lumii” (ce are loc anual la Sinaia) și de a înființa Orchestra Română de Tineret sunt încă două motive pentru care subsemnatul, Marius Matache, coleg în mediul universitar și, pe de parte, combatant în lumea muzicală românească, se înclină cu respect în fața dânsului.
Pentru a rămâne în contact cu ce se întâmplă, urmăriți canalele Festivalului și Concursului Enescu: în premieră contul de Instagram, dar și cele de Facebook și Twitter, iar hashtag-ul oficial este #RomaniaConteaza.
