Concluzii după Chira Chiralina 2016

Tocmai s-a încheiat ediția cu numărul 10 a Festivalului Național de Folk Chira Chiralina 2016 și a venit momentul unor concluzii asupra celor întâmplate în splendidul teatru Maria Filotti din urbea lui Nicu Alifantis, Panait Istrati, Fănuș Neagu sau Johnny Răducanu. Nu sunt prima oară la festivalul de la Brăila, dar e prima oară când am intrat în clădirea teatrului și mi se pare un loc mult mai potrivit pentru folk – elegant, cald, acustică excelentă (am constatat asta când microfonul Mariei a rămas închis, dar o auzeam perfect din loja juriului).

Dacă înainte de festival aveam ceva emoții că perioada de desfășurare este în cursul săptămânii, dar practica mi-a demonstrat că a fost un lucru foarte bun pentru festival. Pentru că astfel am scăpat de “concurenții de profesie”, majoritatea celor din concurs au fost foarte tineri (16-20 de ani) și asta cred că este foarte bine, pentru că eu cred că lor le sunt dedicate acestor evenimente (voi vorbi într-un articol viitor despre ce se întâmplă anul acesta în festivaluri, pentru că e trist).

Apoi jurizarea s-a făcut integral la vedere – notele juraților s-au centralizat în prezenta tuturor celor cinci componenți ai juriului și al organizatorilor, deci orice dubiu a fost eliminat – rezultatele au fost stabilite de notele juriului, nu de alți factori. Nu în ultimul rând, diferențele între punctajele primilor șase clasați au fost infime – între marele premiu și locul 5 (primul în afara premiilor) au fost doar 24 de sutimi! Da, ați citit bine, 24 de sutimi, iar între premiul III și locul 5 au fost 4 sutimi, adică între premiul III și nimic au fost 4 sutimi! Nici nu mai spun că între locul 5 și locul 6 a fost doar o sutime, că deja spuneți că exagerez E dureros, cu siguranță, dar asta înseamnă maxim de competitivitate și corectitudine a sistemului. Ca să nu existe dubii, subsemnatul, Marius Matache, nu a votat pentru evoluția Folk Band Imperfect, așa mi s-a părut corect să fie.

Sper ca la ediția viitoare să venim cu niște propuneri interesante din partea festivalului brăilean, pentru că festivalurile au nevoie să fie reformate, ele fiind într-un evident declin. Dacă aveți propuneri, vă invit să le adăugați în comentarii, orice aspect rezonabil va fi semnalat organizatorilor și va fi publicat pe site.

Laureații Chira Chiralina 2016

  • Marele Premiu al Festivalului Chira Chiralina 2016: Octavian Broșteanu;
  • Premiul I: Cosmin Mariciuc;
  • Premiul II: Paul Tihan;
  • Premiul III: grupul Fior;
  • Premiul de virtuozitate instrumentală: Radu Comănescu;
  • Premiul de creație: Folk Band Imperfect;
  • Premiul de popularitate: Octavian Broșteanu.

Post Author: Marius Matache

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.