Nu am scris aproape niciodată despre moartea artiștilor, pentru că am senzația că aș alerga după expunere pe fondul durerii unor oameni. Au existat foarte puține excepții și acelea au fost oameni pe care i-am cunoscut dincolo de scenă sau care, într-un fel sau altul, mi-au marcat existența. Și nu scriu la cald pentru a nu fi patetic sau incoerent, de aceea am lăsat să treacă o zi până să scriu despre Liviu.
Să fi fost 1995 când am ascultat pentru prima oară Ploaia, piesa compusă de Liviu Nechita și interpretată de Prefix 032, grup din care făcea parte. Mi-a plăcut atât de mult încât, pe lângă faptul că l-am învățat și, ulterior, cântat în diverse ocazii, am vrut neapărat să compun o piesă cu ploaie. A fost o încercare prin 1995, dar piesa nu a trecut examenul timpului, dar despre acest fapt mai jos.
L-am cunoscut pe Liviu la un concert al lui Eugen Avram într-un băruleț din zona Moșilor, venise împreună cu Jul Baldovin. Ne-am plăcut din primul moment și am schimbat contacte, iar din acel moment a început o prietenie materializată în concerte împreună, conversații pe diverse teme – față în față când venea în România, sau online, când ne sincronizam. Îi era “dor de-acasă”, de concerte, avea chef de cântat, de câte ori avea ocazia venea în țară să își vadă familia, prietenii și nu rata ocazia să și cânte. Așa a venit la București la aniversarea a 2 ani de ForeverFolk (19 iunie 2010), era unul din oamenii care înțelegea importanța site-ului și aprecia munca noastră.
Locuia din 1996 la Milano, era pasionat de fotografie, dar România era locul unde se întorcea mereu cu bucurie, aici erau familie, prieteni, aici putea oferi oamenilor muzica sa. De aceea, pentru Liviu Nechita emblematică va rămâne Dor de-acasă.
Prin 2012, Liviu deja lupta cu boala și m-am adus aminte că tot nu am piesă cu ploaie. Am găsit într-una din cărți poezia lui Sorin Poclitaru și așa s-a născut piesa Ploaia, dedicată lui Liviu. Promisiunile și visele se îndeplinesc la momentul oportun.
Liviu Nechita a fost un compozitor excelent și prolific, dovadă cele două albume scoase în Italia și numeroasele piese de pe contul său de YouTube. L-am dat mereu exemplu pentru ambiția de care dădea dovadă, ceea ce l-a făcut, deși activa în diaspora, să ajungă la performanța de a avea mai multe albume decât artiști precum Adrian Ivanițchi, Dan Vană sau Adrian Bezna. Artiști cu o cotă mult mai bună, cu mult mai multe apariții pe scenele patriei, dar probabil mai delăsători. Pentru primul album, Liviu a făcut un spectacol cu adevărat remarcabil la Teatro Filodrammatici di Milano, unul din cele mai vechi teatre din Milano, situat la doi pași de Scala. Cu artiști români și italieni (Gianni Savaresse, Evandro Rosetti, Lina Napo), cu piese în română și italiană (da, Liviu avea și piese în limba italiană). Când mă gândesc că sunt artiști români care nu reușesc să facă o lansare decentă în România, cu atât mai tare apeciez ce a reușit Liviu să facă. În ciuda unor “binevoitori” care au vrut să îi taie aripile cu tot felul de gogorițe stupide, și-a văzut de drum, a muncit și a reușit să facă lucruri pentru suflet.
Despre ambele albume găsiți informații aici, pe ForeverFolk, cu o simplă căutare, le-aș face un scurt rezumat:
- Dor de-acasă este albumul său de debut, în mare parte cu piesele pe care iubitorii folkului le știau; lansat la Iași (un spectacol în Sala Timpul), București (Aida Cafe) și Milano (am povestit mai sus);
- Să mor frumos, să bată vântul e omagiul lui Liviu Nechita pentru prietenul său Dan Giosu, poet ieșean de valoare, lansat la Iași (Ateneul Tătărași), București (la Teatrul Mignon) și Milano (Consulatul României la Milano).
Pentru primăvara lui 2017, Liviu Nechita pregătea cel de-al treilea album, intitulat Vieți desenate. Din păcate, el nu a mai apucat să îl vadă în coperți, dar sper că atunci când lucrurile se vor mai liniști, albumul va ieși, cred că îi datorăm asta lui Liviu.
Rămas bun, prietene, ne vom revedea cândva și vom cânta!