Festivalul Om Bun 30

A avut loc în această săptămână ediția aniversară cu numărul 30 a festivalului Om Bun. De-a lungul timpului, festivalul s-a desfășurat sub mai multe forme – festival – concurs, festival sau simplă gală. Propunerea organizatorilor din acest an a inclus 3 zile de festival și 30 de artiști (pe hârtie), desfășurare preponderent online (am aflat că au fost și spectatori în sala primăriei din Breaza – probabil orașul fiind în zona verde/galbenă). Prețul abonamentelor pentru 3 seri de Om Bun 30 a fost de 90 lei, iar biletul pentru o singură zi de recital a fost 35 lei. Din câte am citit și ascultat, au fost aproximativ 450 de spectatori pe seară, incluzând aici și abonamente și bilete de o singură seară, Mihnea estimând la 600 numărul de plătitori unici pe cele trei seri, ceea ce pare plauzibil.

Odată cadrul general stabilit, primul lucru pe care aș vrea să îl spun este că e un lucru foarte bun că evenimentul a avut loc. În această perioadă incredibil de dificilă pentru artiști, orice eveniment care produce un minim de bani pentru artiști este de apreciat. Nu știu rețetele financiare, nu știu ce înțelegeri s-au făcut, deci nu am nici un motiv să cred că artiștii nu au fost plătiți. Diversitatea a fost asigurată, fiind prezenți artiști din toate generațiile și toate stilurile.

Din păcate, biletele mi s-au părut foarte ieftine raportat la cheltuielile presupuse de un astfel de eveniment și de rețeta de artiști propusă. Sunt spectacole cu un singur artist cu prețuri mai mari, probabil s-a mizat pe vânzări masive, câștig mic pe bilet, dar număr mare de bilete vândute. Aparent, rețeta nu a funcționat, numărul de bilete vândute fiind dezolant de mic. Ca să faci un eveniment online în condiții bune, costurile sunt mari și nu pot fi acoperite decât făcând rabat la calitate pe ici, pe colo. Din relatările domnului Andrei Partoș, ce a fost amfitrionul serii, acest lucru s-a întâmplat (modificări de ultim moment ale artiștilor, ale locului de desfășurare, disfuncționalități de comunicare etc.). Iar dacă un om din echipă (teoretic) este atât de vehement privind disfuncționalitățile, chiar mi se pare o problemă (povestea domniei sale în clipul de mai jos).

Apoi, numărul mic de bilete vândute înseamnă că nucleul dur al publicului de folk dispus să plătească bilet este de doar 600 de oameni? Dacă da, să nu ne mai plângem că radiourile nu difuzează folk, că în mod cert este mai mult folk pe radio decât există public. Și totuși, Gala Om Bun la Sala Palatului vindea câteva mii bune de bilete la prețuri mai mari decât cele din online. Știu, oamenii sunt sătui de online, în condițiile în care viața noastră s-a mutat în bună măsură acolo. Pe de altă parte, era un exercițiu de solidaritate față de artiști și o ocazie de a asculta artiști din toate generațiile și cu stiluri foarte diferite. Există și varianta ca publicul de folk să fie relativ în vârstă și să nu fie foarte consumator de online (dovadă cifrele destul de mici care sunt generate din platformele de streaming), preferând varianta față în față. Sau cumva începem să plătim tribut evenimentelor gratuite și anului de pauză (foarte puțini artiști au fost activi în a menține legătura cu comunitățile lor de fani)?

Mai mult, experiența ne învață că atunci când multă lume e implicată, fiecare se va aștepta să facă celălalt promovare, să aducă public, să… ceva. Cumva, nimeni nu vrea să își împartă publicul și beneficiile financiare ce ar rezulta din bilete cu prea mulți (gândire mercantilă, dar reală). Fiecare are și evenimente separate online și nu vrea să își obosească publicul. În concertele față în față, nu era cazul, că publicul din București nu se suprapunea cu cel de la Sibiu, în online, toată lumea poate fi prezentă peste tot.

Ca promovare, ea s-a făcut și… nu prea. Da, emisiunile de folk au relatat despre festivalul Om Bun 30 (mai ales că artiștii care le realizează erau prezenți în recital), Andrei Partoș și Iulia Radu au promovat intens evenimentul. De asemenea, o serie de interviuri pe Agerpress, ba chiar și EuropaFM a pus ceva pe site (nu știu dacă au dat și pe post). Dar întrebarea legitimă a fost pusă de Andrei Partoș: este Agerpress o sursă de informații pentru fanii de folk? Scriu ei în mod constant despre folk sau e pur ocazional? Noi nu am primit nici o informație sau vreo propunere de colaborare, nici pe site-ul Adinei Iuga nu am văzut vreun anunț. Zic și eu, poate pe online puteam contribui cu ceva, după 13 ani de experiență. N-am văzut nimic pe pagina lui Sorin Andrei sau pe la Robert Tache (Radio Seven) și Valentin Panduru (RFI România), oameni care se ocupă cu muzicile și pe unde folkiștii au în general uși deschise. Ce mi s-a părut ciudat: lipsa unor parteneri media naționali, de tipul TVR sau Radio România pentru un eveniment de asemenea nivel.

Lipsa de interes pentru eveniment mă face să mă întreb dacă, odată pandemia depășită (total sau măcar parțial), vom reuși să aducem lumea înapoi la evenimentele folk. Și, dacă autoritățile care finanțau astfel de evenimente, nu vor considera că, dat fiind impactul redus al festivalurilor de folk, nu vor alege să redirecționeze finanțarea către alte evenimente. O decizie greu de contestat, pe baza cifrelor obținute. Iar festivalurile de folk, cu câteva excepții, stăteau oricum foarte prost la sustenabilitate – atragere de fonduri private și vândut bilete la prețuri apropiate de piața liberă. Iar totul ne duce la întrebarea pe care tot o pun de câțiva ani: ce facem pentru a cultiva public nou?