Cetate Seculară recitaluri

Recitaluri și concurenți la Mediaș

Organizatorii Festivalului Mediaș – Cetate Seculară 2015 au anunțat recitalurile celor două zile, dar și concurenții admiși în secțiunea de concurs a festivalului. Astfel, în cele două zile, publicul medieșean va avea ocazia să îi vadă în Sala Traube pe Fără Zahăr, Ioan Gyuri Pascu, Cosmin Vaman sau Emeric Imre. Iată programul recitalurilor pe zile și […]

Fălticeni Folk 2015

Recitaluri Fălticeni Folk 2015

Asociația Fălticeni Cultural, gazda Fălticeni Folk 2015, a anunțat artiștii care vor susține recitaluri în cadrul festivalului care are loc ca parte din Festivalul Grigore Vasiliu Birlic. În primele patru zile de festival vor evolua Fără Zahăr, Puiu Crețu, Magda Puskas, Vasile Mardare, Marius Matache, Cosmin Vaman și Alexandra Andrei, Ștefania Iacob. Toate recitalurile și evoluțiile […]

Medias Cetate Recitaluri

Recitaluri Mediaș 2014

Organizatorii Festivalului Național Mediaș – Cetate Seculară au anunțat programul celor două zile de festival, care includ și recitaluri ale unor nume consacrate ale folkului românesc, precum Zoia Alecu, Dinu Olărașu sau Maria Gheorghiu. Iată programul complet al festivalului, din care nu lipsesc și o lansare de carte și una de disc sau un tur ghidat […]

Ziua de Mâine 2014

Programul Ziua de Mâine 2014

Fiind vorba de o ediție aniversară, cu numărul 10, Festivalul Ziua de Mâine 2014 are planuri mari pentru publicul din Alba Iulia și nu numai. De aceea, ediția din acest an va dura 4 zile, nu 3 ca în anii precedenți. Iar programul este unul de excepție, incluzând câteva momente excepționale și mă gândesc aici la prezența […]

Recitaluri Ziua de Mâine 2013

Organizatorii festivalului Ziua de Mâine 2013 de la Alba Iulia au anunțat recitalurile celor trei seri de muzică folk din cadrul celei de a 9-a ediții. Astfel pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor vor evolua: Vineri, 15 noiembrie Cosmin Vaman&Alexandra Andrei (Cosmin este câștigătorul ediției anterioare); Silvan Stâncel&Ovidiu Scridon; Țapinarii; Ioan Gyuri Pascu, Teo […]

Folk You 2013 – programul complet

Deși muzica folk nu mai este dominantă ca la primele ediții, Folk You 2013 rămâne un eveniment cultural important în peisajul cultural românesc. Iar cele patru zile de festival includ numeroase recitaluri (folk sau nu) pe care nu trebuie să le ratați. În plus, există mai multe evenimente-satelit prevăzute și anume lansări de albume și […]

Ziua de Maine 2012

Ziua de Maine 2012: recitaluri și program

Organizatorii Festivalului de Folk Ziua de Maine 2012 de la Alba Iulia au anunțat astăzi lista recitalurilor ediției cu numărul 8, precum și evenimentele-satelit din cele trei zile de eveniment. Vineri, 16 noiembrie 2012 11.00 Cafeaua cu folk – Art Café 19.00 Concert – Casa de Cultură a Sindicatelor: Alexandra Andrei, Marius Matache&Folk Band Imperfect, […]

Chitara Dunarii 2012

Recitalurile Festivalului Chitara Dunarii 2012

Au fost anunțate recitalurile ediției a 5-a Festivalului Chitara Dunarii 2012 de la Călărași, ce are loc în perioada 9-11 noiembrie în Sala Barbu Știrbei din localitatea de pe malul Dunării. Iată recitalurile celor trei zile. Vineri, 9 noiembrie Walter Ghicolescu, Cristi Dumitrașcu&Circa 3, Descântec Sâmbătă, 10 noiembrie Dinu Olărașu, Fox Studis Duminică, 11 noiembrie […]

Recitaluri si concurenti la Festivalul Castanilor 2012

Organizatorii ediției cu numărul 13 a Festivalului Castanilor, ce va avea loc în perioada 5-6 octombrie 2012 la Ploiești, au anunțat recitalurile și concurenții admiși la Festivalul Castanilor. De asemenea, organizatorii au pregătit, pentru seara de duminică, 7 octombrie, un eveniment-satelit al festivalului. Recitaluri la Festivalul Castanilor Vineri, 5 octombrie 2012, vor evolua în recital […]