Iata ca muzica folk isi face simtita prezenta si la Suceava cu ocazia aniversarii a 620 de ani de la atestarea documentara a Cetatii Sucevei (10.02.1388) si a targului Sucevei (18.08.1388). Consiliul Judetean Suceava a organizat, prin intermediul institutiilor sale culturale, respectiv Centrul Judeţean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale si Complexul Muzeal al Bucovinei, prima editie a Festivalului – concurs de muzica folk „LA SUCEAVA, IN CETATE”, editia I.
Dupa un drum lung cu trenul iata-ne ajunsi in sfarsit Cetatea Sucevei locul de desfasurare al intregului eveniment. Colegul nostru Gabi a fost acolo pentru a ne aduce relatari de la fata locului si pentru a surprinde momentele frumoase atat din timpul concursului cat si de dupa.
Astfel tinem sa multumim pe aceasta cale domnului Ion Dragusanu pentru amabilitatea si ospitalitatea cu care am fost intampinati acolo si pentru momentele frumoase din timpul festivalului.
Dar cum se spune prin popor “Vorba lunga…vorba aceea” sa incepem mica noastra povestire prin a va prezenta juriul festivalului de la Suceava, juriu din care au facut parte urmatorii: Madalina Amon din Craiova,Mihaela Popescu, Carmen Agoutin, Doina Boghean, Cornel Angelescu, toti cei 4 fiind gazdele evenimentului din Suceava.
Au urcat pe scena rand pe rand mai multi tineri cantareti de muzica folk dar si nume mai mari precum Tapinarii si Mircea Vintila care au cantat si ne-au incantat cu deja celebrele lor piese.
Cel care a reusit sa convinga juriul ca a fost cel mai bun dintre participanti este folkistul Paul Arva pe care il felicitam si noi pe acesta cale. Dupa ce trofeul i-a fost inmanat, acesta a cantat in fata celor cateva sute de spectatori unul dintre cantecele prezentate în concurs, iar cu permisiunea juriului, inca o piesa „de suflet” care apartine unui bun prieten de-al sau.
Premiul I a fost adjudecat de grupul „Doar Atat”, din Ploiesti, trupa care ne-a surprins placut prin piese precum Cantecul Haiducului, Noi si Raiul iar premiul al doilea a fost obtinut de Ovidiu Scridon pe care il puteti vedea si in cadrul serilor de folk organizate in clubul Expirat din capitala. Premiul al treilea a fost obtinut de iesenii din grupul „Sui Generis”, se pare ca anul acesta Iasul si-a adaugat in palmares inca 2 premii Folk. Felicitarile noastre tuturor concurentilor!!
In afara premiilor obisnuite a mai existat si „Premiul Bucovinei”, pe care juriul a ales sa il inmaneze membrilor grupului „Simbol”, format din elevi ai Colegiului de Arta din Suceava, care au dovedit prin recitalul lor ca “Muzica este arta”. Organizatorii festivalului au acordat si diplome de participare, acestea fiind primite de tinerii folkisti Mihaela Patran, Teoana Goreci, Ciprian Cotruta si grupul din Craiova HI Sis.
Dupa terminarea festivitătii de premiere, a urmat show-ul celor de la Tapinarii (Adrian Tanase si Cosmin Covei), aflati pentru prima data in Suceava pentru a susţine un spectacol, dar care au promis ca se vor intoarce cu placere ori de cate ori vor fi chemati. Cantand in stilul lor caracteristic, asa cum a declarat unul dintre membrii formatiei, „Tapinarii” au avut succes în fata publicului sucevean, cu piese precum „Un ungur mic”, „Doi bani”, „Si zeii”, si nu in ultimul rand, „Sunt fericit”. Seara s-a terminat cum nu se putea mai frumos prin recitalul lui Mircea Vintila, venit tocmai de la Costinesti .“Ciocu” cantat si a incantat inimile sucevenilor. Ne-a plimbat pe niste scari prin piesa “Un om pe niste scari”, ne-a facut cunostiinta cu “Constantin si Veronica”, a reusit sa ne arate din nou “Pamantul deocamdata” cu mai bune cu mai rele, a povestit despre “Miruna” si a ei camasa de noapte , si nu in ultimul rand ultima sa compozitie “Mielul”, recitalul sau teminandu-se cu piesa “Alte clipe traite, alt epilog”.
Iata ca “inca un colt din viata lui (a folkului) a-ndraznit sa ne înfrunte … daca ati fost atenti putin, daca v-a facut placere …Pe curand! La revedere!”
[nggallery id=23]