Odata cu venirea toamnei se deschide si sezonul cantarilor de muzica folk si nu numai in cluburi. Unul din primele evenimente de acest gen a fost seara de folk intitulata „Maria Gheorghiu and Friends” ce a avut loc in clubul ArtJazz din Bucuresti pe 18 octombrie.
Primul prieten ce a urcat pe scena a fost Alina Manole, folkista de o mare sensibilitate apartinand noului val (de altfel chiar Maria Gheorghiu recunostea ca folkul romanesc si mai ales latura feminina a lui simtea nevoia unor forte proaspete). Cu dezinvoltura-i deja cunoscuta, Alina ne-a fermecat pe toti cei prezenti cu melodiile sale, certandu-se cu un greiere (“Duel cu greiere”), apoi deschizand “Cutia Pandorei” (din care surprinzator au iesit doar Buna Dispozitie, Melancolia si Iubirea), a intrat in “Detalii” prvind printre vitralii si si-a exprimat regretul ca nu va fi “Niciodata inger”. Apoi a schimbat macazul spre “Prietenul ei invizibil” (nu pot sa o cred nebuna ca altii, eu l-am avut pana am plecat in armata), apoi a devenit idolul tuturor barbatilor, propunand o “Casatorie in stil italian”, pentru ca la sfarsit sa ne ofere in dar o “Luna patrata”.
Al doilea a urcat pe scena Ion Marinescu. Ce, nu v-a sunat cunoscut numele? Trebuie sa recunosc ca nici mie. Dar daca va spun Turla si ProFM, deja situatia se schimba, chiar daca ipostaza este inca un pic neobisnuita. Turla ne-a mentionat in trecere ca isi doreste o zana buna (de parca noi nu!), apoi a cantat despre corzi de chitara si corzi ale inimii, ce vibreaza atunci cand le atinge persoana iubita, dar care odata rupta nu mai poate fi inlocuita. Am descoperit si o iubire din luna mai Cluj, pe versuri de Mihai Beniuc, sfarsind prin a astepta un semn de la o misterioasa.
Pentru ca spectacolul a avut loc la putin timp de la aniversarea a 8 ani de la trecerea in nefiinta a lui Valeriu Sterian, recitalul Mariei a fost dedicat memoriei acestuia, ea incepand chiar cu un cantec scris alaturi de Vali, “E uitarea o usa ce-o-ncui”. Rand pe rand, vocea calda a Mariei a invaluit clubul intr-o mantie de melancolie la cantece precum “Mai aproape de tine, Doamne!” sau “Pana la tine”. Sprijinita de talentatul percutionist Jack Popescu, Maria a incins atmosfera cu cateva piese mai alerte ca “Intamplator ai fost langa mine” si “Floare de vartej”.
Printre prietenii ce au fost alaturi de Maria joi s-au numarat si Laurian Stanchescu si Miron Manega, doi poeti cu care Maria a colaborat in cariera sa. De altfel, Laurian a recitat o poezie a sa, intitulata “Vanatorii varstei ancestrale”, iar Maria a cantat pe versurile lui Miron Manega melodia “Aduna-mi, mama, umbra cu lopata”.
Si pentru ca toata lumea se simtea bine, a fost loc si de experimente muzicale. Asa ca Maria a cantat fado (o piesa de la Dulce Pontes), Cat Stevens (“Morning has broken”, “Moonshadow”) sau “Dust in the wind” a celor de la Kansas.
Maria nu a vrut sa acapareze seara, asa ca i-a rechemat la microfon atat pe Alina, cat si pe Turla. Si uite asa am auzit “Sirenele” ce cauta amantii prin oras, am primit colindatorii un pic mai devreme cu “Colinda copacului”, pentru ca apoi sa ne roage tot Alina „Mai stai!”. Turla a dezbatut cu mare aplomb niste probleme conjugale (“Dracul isi batea femeia”).
Tot Maria a incheiat seara cu “Bocetul lui Ioan cel fara de mormant”, si-a amintit retoric „Cum a fost…” apoi a invartit lumea pe un deget si a incheiat tot cu Cat Stevens, inegalabila piesa “Father and Son”, fredonata sau cantata din toata inima de toti cei de fata.
Si pentru ca numele clubului e ArtJazz, seara per ansamblu a fost dominata de o atmosfera jazzy, intima, calda, condimentata cu multa muzica buna. Muzica sufletului tau.