Despre trupa cu “doua voci si o chitara” Tapinarii s-au scris si s-au zis multe. Si mai bune, si mai rele, in functie de cum erau perceputi, de cum se interpretau cantecele lor sau de cat de in serios erau luati. Dar, dincolo de tot ce s-a scris sau spus, au trecut de la lansarea lor 8 ani. 8 ani, 7 albume, cateva videoclipuri, si multe, chiar foarte multe, concerte. Si pentru cei 8 ani ai lor ne-am adunat sa ii ascultam, pe 6 iunie 2009, pe terasa de la Green Hours.
Alegerea locului are o semnificatie simbolica, dar tine si de o continuitate in timp a aniversarilor celor doi: in Green Hours au avut primul concert. O semnificatie asemanatoare este asocierea AntiValentine’s Day cu Club A. La ceas de inserare ne-am intalnit la locul faptei fani mai noi sau mai vechi, mai tineri sau mai batrani, unii in tinute de gala, altii in haine largi si lungi.
Ne-am inceput seara in acordurile unei “serenade” – Du-te naibii – si a piesei Suturi, pentru a fi salutati cu ritualicul “Buna seara, stimati intelectuali”. Pentru ca tot eram stransi laolalta, am demonstrat ca nu avem Idei preconcepute, am zambit la ideea unei ploi intr-o zi cu soare la piesa Pentru voi, si am stat incruntati si seriosi cand ni s-a compus Piesa serioasa. Dupa 8 ani, povestea piesei Unde esti se dovedeste mereu aceeasi si mereu alta, totul pe fondul unui Embargo pe creier, si constatand ca N-are lumea bani. Am trecut in minutele ce au parut a fi trecut mult prea repede prin piese de la primul album, cum ar fi Sunt fericit, pana la Procust, o piesa a celor 7 pacate rascumparate (ultimul album lansat al celor doi). Ne-am oprit o clipa sa admiram Utopia cu nume de Romania, si sa o barfim pe Domnisoara PR, insa doar atat cat sa (nu) dam Doi bani si sa ne bucuram de Duet. Finalul se anunta in acelasi mod obisnuit si invatat deja de fanii formatiei, cu piesa Cum ar fi fost.
In aplauzele publicului, vocea subtire si chitara lui Tanase si vocea groasa a lui Covei s-au intors pe scena, pentru a ne face sa ni se faca dor de mare cu piesa Pescarus. Tot la bis am avut parte de piesa aleasa pentru promovare de pe albumul recent: Si zeii, dar si de une dintre piesele care aniversau 8 ani: Esti frumoasa dar te strica fata.
De remarcat momentul-surpriza pentru cei doi. Coborati de pe scena au ramas surprinsi de participantii la eveniment, care l-au cantat un cald “La multi ani!”. Finalul serii a insemnat Coveisme si Protest.
Trecand peste micile probleme cu sunetul, taxate cu cate o gluma spusa la microfon, aniversarea Tapinarilor s-a dovedit a fi un eveniment frumos. Public numeros, diferit si totusi omogen, refrenuri cantate cu suflet, cei doi tapinarii simtindu-se bine pe scena si transmitand catre ascultatori aceeasi stare. S-a zambit mult la concertul acesta, s-a cantat si mai mult, a fost o petrecere de suflet exact asa cum trebuie sa fie orice aniversare.
Pentru ForeverFolk,
Oana
Sursa foto: Mihai Caluseriu