Când am început proiectul În Folk Noi Credem, ne bazam în special pe creaţiile celor 8 artişti ce urmau să fie invitaţi să concerteze la Fălticeni şi Gura Humorului. Matematica spunea 8 artişti, 2 piese de fiecare, 16 piese. Numai că socoteala din târg nu se potriveşte cu cea de acasă. Un artist înlocuit din motive medicale (Viorel Gheorghiu cu Zări), piese noi propuse pentru concurs, care mai de care mai interesantă, suprapuneri compoziţionale (sunt texte de Sorin Poclitaru puse pe muzică de 5 artişti, dacă vă puteţi imagina).
Votul publicului, probabil unul cu inima, a fost total diferit de cel al juriului, care a ales ce e mai bine pentru album. Dar cu siguranţă de Adela Ţiţescu, deşi nu va apărea pe albumul de autor Sorin Poclitaru, veţi mai auzi. Pentru ca este una din vocile tinere în ascensiune din muzica folk românească. Nu întâmplător, ForeverFolk i-a acordat premiul ForeverFolk la Festivalul FolkEver 2011 de la Siret. De asemenea, sunt şanse ca pe Călin Jicărean să îl vedeţi la Tabara Naţională de Muzică Folk de la Calafat 2011 (vom reveni cu detalii despre tabără cât de curând).
Dar să nu mai prelungim suspansul. Piesa câştigătoare în urma medierii între votul juriului şi votul publicului este Ultimul cuvânt şi îi aparţine lui Liviu Nechita.
Liviu Nechita – Ultimul cuvant
5 thoughts on “Piesa câştigătoare a concursului pentru albumul "În Folk Noi Credem"”
Adi Gegiuc
(20 July 2011 - 12:21)Felicitari prietene !
Liviu Nechita
(20 July 2011 - 21:16)Multumesc frumos!
Andreea Petcu
(21 July 2011 - 20:43)Foarte frumos, Liviu! Felicitari!:)
Ciprian
(22 July 2011 - 11:42)Buna piesa, bravos!
ioana
(25 July 2011 - 17:31)Frumoasa voce, frumoasa piesa!
Felicitari Liviu!,
Comments are closed.