Teatrul din subteran

Cred că atât cei care stau în București, cât și cei care ajung măcar în vizită, asociază metroul cu modalitatea de ajunge cel mai repede în punctele esențiale ale orașului. Poate mai sunt și cei care, precum subsemnata, circulă cu el zilnic și îl asociază fețelor somnoroase, oamenilor înghesuiți și zâmbetelor rare. Oricum ar fii, cert este că pentru București, metroul este o structură esențială, și zilele acestea Metrorex a sărbătorit 32 de ani.

Dincolo de un spațiu traversat zilnic de sute de oameni, metroul a fost ales de către cei de la Teatrul Masca ca un spațiu alternativ cultural, o dată cu lansarea proiectului Orașul de sub Oraș. Totul a început cu provocarea de a aduce diverse manifestări culturale la metrou: actori, fotografii și pictori, dansatori, și a devenit în timp o constantă în weekendrurile bucureștene, aduncând  piese de teatru, demonstrații de dans, concerte sau proiecții de film pentru o întâlnire deloc întâmplătoare cu arta contemporană.

Am receptat cu încântare invitația de a merge la dubla sărbătoare underground, pentru că în ciuda numeroaselor evenimente prezentate la metrou de cei de la Masca, nu reușisem nicicum să îi văd. Evenimentul a început cu un recital folk susținut de Marius Dașcău (câștigător al premiului Radio România la Festivalul de Folk de la Alba Iulia). Nu am reușit să prind tot recitalul, dar schimbând câteva vorbe, a recunoscut că a fost emoționat și curios de reacția celor care se opreau în fața scenei situată în stația de metrou Unirii 1. Concluzia a fost una pozitivă, căci oamenii au ascultat cuminți (chiar dacă piesele nu erau cunoscute), au zâmbit și au aplaudat.

A urmat spectacolul Gardienii se întorc, prezentat de Teatru Masca, sub bagheta regizorală a lui Mihai Mălaimare. O combinație de muzică, dans și umor care a reușit ca timp de o oră și câteva minute să ne rupă de timp și de orice problemă.

Pornind de la premisa ca un corp de gardieni se angajeaza, ca urmare a unei dorinte intrinsece, să promoveze cultura, spectacolul este format din două părți distincte. Prima parte aduce la un loc melodii reprezentative pentru diferite popoare, fie ele din categoria hiturilor sau a melodiilor folclorice (precum Kalinca, Paloma Blanca, Lili Marlene, Ciobanas cu 300 de oi, Banana Joe). Fiecare melodie este interpretată live, cu o coregrafie specifică și cu actorii costumați tradițional și în conformitate cu piesa cântată.

Am fost încântată de modul în care, pe marginea scenei, se aflau câteva cuiere cu recuzita necesară și cum între momentele muzicale, chiar actul schimbării hainelor devenea o parte a spectacolului. Pe lângă actori, la reușita spectacolui au contribuit muzica rescrisă special de către Răzvan Diaconu, coregrafia realizată de Ioana Macarie, și costumele expresive, dar funcționale creeate de Sanda Mitrache.

Cea de-a doua parte a spectacolului, constă în momentul de balet Cotofana hoată, realizat cu ajutorului lui Ioan Tugeanu. Momentul de balet este unul special, fiind o combinație de dans, mimă și comic de situație.

Pe parcursul orei petrecută alături de cei de la Masca, am putut observa și reacția publicului (am avut avantajul de a vedea spectacolul de mai sus, de pe culoarul de trecere între cele două stații de metrou de la Unirii). Fiecare metrou care ajungea în stație mai lăsa câtiva oameni printre spectatori. Am remarcat oameni care să grăbeau și încetineau pasul pentru ca mai apoi să zâmbească și să se destindă. Primul rând din fața scenei a fost compus din vreo 10 copii, care stăteau pe geci, pe jos, absolut aborbiți de ce se întâmpla pe scenă. Publicul a aplaudat, s-a bucurat, a râs. Și m-am bucurat să văd metroul altfel. Aștept acum cu nerăbdare să văd trupa și la teatru.

Și pentru că celor de la Masca le place să fie aproape de public, îi puteți găsi pe site-ul oficial  (http://masca.ro/site/), pe blog (http://teatrulmasca.wordpress.com/),  pe Facebook (http://www.facebook.com/pages/Teatrul-Masca/159331557448806), si pe Twitter (@mascateatru)