După ce am sărbătorit Valentine’s Day în Garage Club alături de Marius Matache şi Folk Band Imperfect (Radu Tudoroiu şi Alex Nichita), acestia nu au ratat prilejul ca şi de 1 martie să mai ofere un cadou muzical. De data aceasta am schimbat locaţia pentru un club de pe Calea Victoriei, Aida Pub.
Clubul s-a umplut rapid, iar cei din Aida Pub au avut grija de fiecare doamnă şi domnişoară prezentă oferindu-le câte un mărţişor în ton cu sărbătoarea. Concertul a început diferit de data aceasta, cu piesa Dali, urmată de Suavul demodat şi nu în ultimul rând Balada pentru bormaşină, o piesă în care s-au regăsit toţi cei prezenţi după reacţiile din timpul piesei. Şi de data aceasta au fost piese noi, De dragul tău şi Cine.
Schimbând registrul pieselor de dragoste, ne-am amintit şi de schimbările petrecute de-a lungul timpul în spiritul vamaiot prin piesa celor de la Taxi, Drama în vamă.
Unul din invitaţii serii a fost Vlad Dulea, unul din componenții DreamTeamRO, veniţi în formulă aproape completă. Vlad a fost responsabil de cover-urile serii printre care am auzit Antiprimăvara (Vasile Şeicaru), Ain’t no sunshine when she’s gone, Supergirl şi Have you ever seen the rain. Dacă tot am pomenit de cei care alcătuiesc DreamTeamRO, cu doi muzicieni printre componenţi, nu se putea ca aceştia să nu fie reprezentaţi de un imn, ne-au prezentat piesa care însumează principiile ce stau la baza proiectului.
Cel de-al doilea invitat al serii a fost Daniel Iancu, o surpriză plăcută având în vedere ca nu-l mai ascultasem de mult timp, iar show-ul său a fost pe măsura aşteptărilor. Mărţişorul său către doamne a fost piesa Mii de smaralde, apoi ce-a urmat nu poate fi relatat în scris. Piesele Cireşel şi cireşica, Mi-a bătut dealul la poartă, Vine valul îmi ia calul n-au făcut decât să umple clubul de râsete şi bună dispoziţie. Şi dacă în public se aflau bloggeri şi împătimiţi ai mediului online, Daniel ne-a descris cum decurge o relaţie cyber.
Lista invitaţiilor nu s-a oprit aici. Invitatul surpriză al serii a fost Edi Brancă, membru Prefix 032, cu un scurt moment de cover-uri Dinu Olăraşu și Eugen Avram.
Gazdele serii şi-au reluat locul pe şcenă pentru nelipsitul Colind pentru prieteni, cântat de public fără “repetiţie”. În curând vom crede că Vivaldi are competiţie în materie de piese închinate anotimpurilor, iar piesa Doar patru anotimpuri susţine argumentul. Și pentru că promisiunea dată e datorie curată, au fost cântate 2 melodii la cererea unor domnișoare din public: Marea și Zmeul. Incheierea a inclus deja cunoscutele Amintire cu haiduci, Treceți batalioane române Carpații și Fie să renască.
Am început frumos primăvara, cu flori, mărțișoare, muzică și un club plin. A fost o seara după al cărui sfârsit lumea a plecat acasă cu zâmbetul pe buze cât să țină până la următorul concert.