Piesele de pe album
1. Dacă aș putea 2. Dor de Bacovia 3. Elegie 4. Ezitarea 5. Haiducească 6. Naș 7. Visul meu 8. Vrem bere 9. Magie de seara 10. Hard Rock Cafe 11. Cântecul inorogului 12. Cosma RăcoareContribuții
Evandro Rossetti (muzică, chitară acustică, voce), Luca Rossetti (backing-vocals), Grimoaldo Macchia (aranjamente&keyboards), Sandro Cupellaro (sound design&mastering)
Texte: Evandro Rossetti (1, 5-10), Adrian Păunescu (2, 4), Dorin Tudoran (3, 11), Nicolae Labiș (12)
Interviu Evandro Rossetti
Cum a ajuns un italian, student la Medicină (stomatologie, ca să fim exacți), în muzica folk românească?Înainte de Crăciun, fiecare facultate, deci implicit și Medicina, organiza un festival studențesc, care la Medicină purta numele de Șarpele de Aur. Împreună cu un student german, care cânta la tobe și un altul libanez, bassist, am făcut o „trupă internațională” și ne-am înscris în concurs. Am luat locul III, pentru că Premiul I a fost acordat fetei rectorului, Premiul II a mers la fata decanului, iar noi am luat Premiul III pentru că știam să cântăm. Am fi luat poate Premiul II, dar în juriul acelui concurs se afla Doru Stănculescu, care, folkist fiind, a avut obiecții la Piazza Grande a lui Lucio Dalla cântată de noi în concurs, pe care el ar fi vrut-o doar voce și chitară. Dar atunci ne-am împrietenit cu gașca lui Doru, să mergem la ceaiuri, să cântăm împreună în locurile unde cântau ei.
Cum ați ajuns în Cenaclul Flacăra?
Piesa care m-a impus în Flacăra a fost, evident, Cosma Răcoare. Adrian Păunescu a dat inițial textul altcuiva, care însă nu a reușit să îl transpună într-o piesă. Piesa asta avea să declanșeze o tendință în cenaclu, aceea de a cânta împreună pe scenă. Până atunci, fiecare își făcea numărul, spectacolul îl încheiau, cu mici excepții, Mircea Vintilă sau Vali Sterian. După ce am compus Cosma Răcoare, aceasta a devenit piesa de încheiere, iar cum piesa permitea, pe scenă urcau toți colegii mei, care făceau voci adiționale.
Adrian Păunescu (foto dreapta) a scris două poezii special pentru mine – Dacă te afli și Cântec pentru România, care mi se potriveau ca o mănușă. Dupa foarte mulți ani, cineva pe facebook mi-a spus și de o piesă Imnul Tineretului, tot pe versuri de Păunescu, dar de care eu nu îmi amintesc.
Când ați plecat din România?
În 1979, undeva februarie – martie, după ce am terminat înregistrările la opera folk a lui Nicu Alifantis, După melci. În această perioadă am umblat prin turnee și cu Savoy sau Sfinx. Vali Sterian si cu mine deschideam concertele Sfinx (foto stânga), care tocmai lansaseră Zalmoxe (1978), iar Vali era foarte bun prieten cu Dan Andrei Aldea, Mișu Cernea și ceilalți. Ultimii 3 ani însă aproape “am trăit” cu Nicu Alifantis, alături de care am lucrat la După melci. Înregistrările s-au făcut într-un timp foarte scurt, pe o vreme îngrozitoare, mergeam la studio la Electrecord cu Trabant-ul lui Niky Oagan.
În Italia cântați? Mai compuneți?
Foarte puțin. Am încercat să colaborez cu Gazeta Românească, un ziar local, dar se pare că ei nu mă vor pe mine. Din cele 12 piese de pe disc, 8 sunt piese noi, la care am făcut atât muzica, dar și textul, ceea ce înainte nu făceam. Mai am și alte piese, am compus inclusiv colinde.
Dacă tot a ajuns discuția la album, să vorbim un pic despre primul album Evandro Rossetti
Albumul Cosma Răcoare…și alte povestiri este înregistrat și masterizat la Roma. Nu include toate piesele de referință Evandro Rossetti, așa cum am spus, majoritatea sunt piese noi, diferite una de alta, cu multe sonorități și multe instrumente. Piesa Visul meu este scrisă special pentru Vali.
Foto Credit: Arhiva Personala Evandro Rossetti
1 thought on “Evandro Rossetti – Cosma Răcoare…și alte povestiri”
Inima folk de la Milano - despre lansarea albumului Liviu Nechita - Muzica sufletului tau
(2 May 2013 - 15:38)[…] M-am bucurat să pot cânta în fața unui public format atât din români (în sufletele cărora am simțit dorul de limba română și de muzica românească, iar piesele folk li s-au lipit de suflet instant). De asemenea, m-am simțit onorat să urc pe scenă de artiști valoroși precum Gianni Savarese – un napoletan absolut nebun, dar multi-talentat – a cântat, a recitat în italiană versurile lui Evandro, a avut reprize de stand-up comedy. Pratic, a fost liantul întregului spectacol. De asemenea, am descoperit o voce – Lina Nappo – care m-au făcut să vigz cu piesele tradiționale napoletane. Să nu îi uit și pe Massimo (bass) și Luca (tobe), doi muzicieni excepționali care l-au acompaniat pe Liviu. De altfel, ce m-a surprins a fost cât de bine ne-am armonizat cu toții în spectacol, deși era prima oară când eram cu toții pe aceeași scenă, eu pe Evandro întâlnindu-l de 2 ori înainte de acest spectacol, odată pe stradă, iar a doua oară cu ocazia realizării interviului pentru albumul de colecție. […]