La sfârşitul săptămânii trecute, mai exact pe 22-23 iulie, în apropiere de Alba Iulia, s-a desfăşurat Festivalul Cetăţilor Dacice al judeţului, în localitatea Cricău. Pentru al doilea an consecutiv, ForeverFolk a sustinut evenimentul şi am mers până la faţa locului pentru a vedea întrecerile între cetăţi şi evenimentele adicente din timpul Festivalului.
Din informaţii primite la faţa locului, anul acesta numărul de participanţi la eveniment a crescut, cu peste 100 de personaje aparţinând trupelor de reenactemt, daci, romani dar şi barbari, iar pe lângă prezenţele cu tradiţie (legiunea romană din Cluj, Terra Dacica – tot din Cluj, trupele din Alba Iulia), au fost prezenţi şi pretorieni veniţi din Italia sau barbari din Polonia.
Sâmbătă după-amiază, sub un soare care părea să ardă, am ajuns în Cricău. Prima oprire – corturile aparţinând Consiliului Judeţean Albă. Acolo se pregăteau de zor ateliere pentru copiii prezenţi la festival (modelaj din lut, păpuşi din sfoară, carte de colorat). Inevitabil, privirea îţi este atrasă de machetele expuse reprezentând lupte daco-romane (cele mai mari machete de acest gen, la momentul actual). Sute de personaje în miniatură, cetăţi reconstituite din detalii avute legate de cetăţile din zona Alba, şi pasiune.
Printre machetele realizate se află Asediul – atacul asupra unei fortificaţii dacice situată pe platoul unui vârf stâncos, similară celei de la Căpâlna, Atacul catafractarilor – dacii, alături de cavaleria sarmată atacă un castru roman construit din lemn, sau Ambuscada – patrulă romană surprinsă într-o ambuscadă, la traversarea unor chei şi altele. Expoziţia a fost organizată de Consiliul Judeţean Alba, Muzeul Naţional al Unirii şi Asociaţia Modelism Alba.
Punctul central al serii s-a desfăşurat pe câmpul de lupta (un deal în imediata apropiere a ieşirii din sat), în lupta dintre affordablehealth.info companies deny that they use any such formula, but at least it gives you a place to start your bargaining. daci şi romani. O reconstruire amplă, datorată numărului mare de participanţi, ceea ce a făcut-o cu atât mai impresionantă. Dacii au învins în cele din urmă, fiind răsplătiţi cu un dans al nimfelor dacice, venite de la Zalău.
Din păcate, imediat după finalul luptei, vremea a pus beţe în roate participanţilor şi organizatorilor, furtuna oprindu-se exact deasupra Cricaului. Astfel, concertul Holograf (cap de afiş pentru prima seară de festival) a fost anulat, iar Rugul lui Zamolxe şi parada de torţe nu s-au mai putut desfăşura. Ceea ce devine motiv suplimentar pentru o participare anul viitor, cei care le-au văzut în anii anteriori spunând că e unul din cele mai frumoase puncte din programul evenimentului.
Cea de-a două zi a stat sub semnul întrecerii. Cele cinci cetăţi ale judeţului Alba s-au întrecut pentru a dovedi care dintre ele are cei mai viteji şi puternici daci. În întreceri precum Arcul viteazului, Rapid şi puternic, Suliţasul cetăţii, Cel mai iute de picior, Braţul de fier, Luptătorul, Îndemânare şi curaj, Să ne unim forţele, Voinicul din cetate, Cărăuşii cetăţii, cei mai puternici reprezentanţi din Cetatea de Baltă, Cugir, Ighiu, Sasciori şi Cricău au ţinut publicul spectator cu sufletul la gură şi ochii aţintiţi spre stadionul devenit loc de întrecere. Fiecare cetate a format micile (sau mai marile) ei galerii de suporteri, ceea ce a dat un plus de savoare competiţiei.
Dacă în anii trecuţi competitoare directe erau cetăţile Cricău şi Cetatea de Baltă, anul acesta s-au luptat strâns cu cei din Ighiu, determinaţi parcă să vadă Festivalul Cetăţilor Dacice şi la ei acasă. Prin urmare, ediţia a VIII-a a acestui Festival se va desfăşura la Ighiu, câştigători ai actualei ediţii.
După o prima participare la un asemenea Festival tot ceea ce pot să va recomand e să mergeţi şi voi. Chiar dacă drumul e lung, soarele poate să va dea dureri de cap, şi vremea să fie capricioasă, să stai de vorba cu oameni pasionaţi de perioada dacică, să vezi meşteşugari la lucru în timp ce făuresc cuţite, să vezi modalităţile de lupta de atunci şi oameni îmbrăcaţi cât mai aproape de realitata timpului, devine o lecţie de istorie şi tradiţie pe care nu o regăseşti în cărţi sau pe Internet.
1 thought on “Lupte cu daci, romani şi ploaie la Festivalul Cetăţilor Dacice 2013”
Emil-Anton COMȘA
(4 July 2013 - 10:29)Acest festival ne demonstrează încă o dată potențialul extraordinar al județului Alba.
Felicitări organizatorilor, iar cele peste 1000 aprecieri primite pe portalul ANTREC Alba pentru articolul despre festival le-am dedicat organizatorilor și promotorilor acestui eveniment.
Comments are closed.