Va anuntam acum ceva timp ca toamna a adus odata cu ea si o noua editie a Festivalului George Enescu (articol pe care il gasiti aici), o luna in care tara respira si emana muzica clasica. Anul acesta am avut privilegiul de a ajunge la un spectacol din acest festival pentru prima data. Muzica clasica a facut intotdeauna parte din viata si cultura mea muzicala insa niciodata nu am avut ocazia de a vedea live filarmonica George Enescu si mai ales interpretand 3 concerte importante marca Beethoven. Greu de explicat ce emotii iti poate da o sala atat de impozanta si eleganta, cu un public cunoscator al muzicii clasice venit din toate colturile lumii (nu doar ale tarii caci, din cate am reusit sa aud in pauzele concertului, numerosi spectatori au venit in Bucuresti special pentru aceste evenimente si multi aveau de gand sa stea pana la sfarsitul lunii).
Unul din spectacolele organizate in cadrul festivalului au fost cele cinci concerte Beethoven impartite in doua seri (Concertele 2,4 si 3 in prima zi, iar a doua zi concertele 1 si 5). In centrul atentiei a fost dirijorul si pianistul Rudolf Buchbinder, un artist cu o impresionanta activitate si experienta in urma. In anul 2012 primea prestigiosul premiu Echo Klassik pentru cel mai bun instrumentist al anului. Nu sunt un fin cunoscator al muzicii clasice, insa recunosc ca am fost placut impresionata de naturaletea cu care acesta dirija. Ca si cum muzica lui Beethoven ar fi fost a doua s-a limba, neavand nevoie de partituri nici pentru pian si nici pentru a dirija orchestra. Cele 32 de sonate ale lui Beethoven sunt denumite de Rudolf Buchbinder “Noul Testament”, deci poate de aici si acea naturaletea in a canta.
Mi-a facut o mare placere sa vad cum o tanara din fata mea, pianista, a urmarit pe alocuri linia melodica cu degetele ca si cum in fata ei s-ar fi aflat un pian adevarat. Toata lumea a urmarit atent intreaga reprezentatie dar, cum niciun eveniment nu e complet fara un moment amuzant, la fiecare pauza dintre partile concertului era urmata de un moment cel putin ciudat in care toata sala tusea usor de parca ar fi vrut sa-si dreaga vocea si s-ar fi abtinut cu greu pe parcursul concertului. Am trecut peste aceste mici momente ciudate si m-am bucurat sa vad cu cata caldura au fost aplaudati toti artistii pentru minunatul eveniment.
La final, minute in sir, sala i-a rasplatit pentru cadoul muzical prin ropote de aplauze si urale ale celor celor mai entuziasti participanti. Am parasit sala cu sufletul incarcat de vraja lui Beethoven si cu un ambet ce m-a parasit tarziu. Poate a unii oameni gasesc muzica clasica o muzica mai greu de digerat, insa mie mi se pare o muzica nobila, care incanta auzul si mangaie sufletul. M-am bucurat de muzica clasica in timpul unor opere importante sau spectacole de balet. Si nu in ultimul rand, am apreciat imbinarea acesteia cu cu rockul clasic atat de armonios realizate pentru spectacolul Mozart Rocks. Inca se mai desfasoara evenimente in cadrul festivalului, asa ca, daca aveti posibilitatea, incercati sa nu le ratati. Cei mai importanti artisti ai acestui gen sunt luna aceasta in Romania, iar ocazia de a-i putea intalni este atat de rara incat nu poate fi ratata.