La începutul lunii aprilie am avut bucuria de a fi unul dintre invitații la premiera spectacolului Pelicanul. O piesă despre familie, o comedie la care îți vine să plângi (la fel de bine poate fi o dramă cu multiple accente comice), un spectacol în care – oricât de tare te-ai ascunde – te regăsești pe alocuri. Și chiar dacă e miercuri, vă propunem de pe acum să vă treceți în agendă să mergeți să o vedeți luni, 26 mai, la Teatrul Mignon.
Despre piesa
Pelicanul nu e o comedie. Și cu toate acestea, e cea mai amuzantă tragedie cu care m-am întâlnit în teatru, până acum. Am râs. Așa cum râzi uneori când ceva se rupe în tine și ai grijă să ascunzi golul cu o doză bună de umor. La urma urmei, Pelicanul e o piesă despre scheletele din dulapul fiecărei familii ce se prezintă prefect funcțională în fața celor din jur.
Țipătul Gerdei (Plamena Angelova), în piesa Pelicanul, are rolul de a te lipi de scaun. E rupere a oricărui resort interior ce o ajută construiască o realitate paralelă. La fel e și întrebare obsesivă ”Cine a stins lumina?” pusă cu un zâmbet ce are în el ceva schizofrenic, în timp ce mama e (prea) aproape de soțul ei. Negare a evidențelor, în încercarea disperată de a construi o realitate simplă: mama ei a divorțat de tatăl ei pentru că acesta vroia să despartă tânărul cuplu (Gerda și Axel), tatăl a murit de apoplexie, în partajul dintre părinți Gerda rămâne cu mama, Fredrik rămâne cu tatăl. Știu că dorm. Dar nu vreau să mă trezesc. Mai lasă-mă așa.
Răutatea personajelor e involuntară, chiar dacă fiecare gest e gândit în cele mai mici amănunte. Ține mai degrabă de patologie, de o formă cromozomială cu care acești indivizi de pe scenă au fost investiți din naștere. O vezi în replici. Și o simți în mișcările lor sacadate. În învârtitul în cerc pe un scaun, același în care te poartă începutul și finalul piesei.
Despre povestea actorilor și un spectacol care crește prin spectatori
Pelicanul a început mai mult ca o afirmație. Regizoarea, Amalia Olaru, a jucat rolul Gerdei pe vremea când era studentă la actorie, în Iași. A iubit textul de pe atunci, dar nici prin cap nu avea o idee despre punerea lui în scenă. Mai în glumă, mai în serios, după un proiect la Conservator, când a fost întrebată ce urmează să facă primul răspuns care i-a venit în minte a fost Pelicanul.
A început să lucreze la spectacol prin decembrie anul trecut. Distribuția a suferit schimbări succesive și la un moment dat proiectul se blocase în formula cine ce joacă și mai ales de ce acel cineva joacă acel personaj. La finalul lui ianuarie răspunsurile s-au așezat la locul lor. Colaborarea cu Ana – Ioana Macaria (în rolul mamei) a reușit să aducă un plus de maturitate spectacolului, cu toate că ambele s-au implicat în proiect mai degrabă cu un soi de teamă. Cei patru oameni pe care i-am văzut pe scenă au construit un spectacol legat, cu puncte pe care spectatorul să le umple, cu umor neforțat în situațiile limită.
Pentru Plamena Angelova a fost prima dată când a jucat teatru. Mai mult, prima dată când a avut contact direct cu publicul în ceea ce joacă. Ea cântă. Și în plus de asta, cuvintele ei au strop de accent (că doar e bulgăroaică). În piesă, Gerda pare că rupe cuvintele așa tocmai pentru că ea e cea care tace cel mai mult, de frică să nu își strice ordinea interioară. Are momente când privirea ei te sperie, chiar dacă ea e pe scenă și tu așezat comod în postura de spectator.
”Spectacolul crește pe parcurs, o dată cu publicul. De-asta avem nevoie ca ei să vină să vadă, să ne vorbească după. Nu e un spectacol care să se poată dezvolta de la sine, ci are nevoie de energia publicului” (Amalia Olaru)
Așa că vă invităm să le oferiți o parte din energia voastră. Spectacolul se joacă din nou la Teatrul Mignon, luni, 26 mai, de la ora 19:30. Prețul unui bilet este 35 de lei.
Distribuție:
Ana – Ioana Macaria
Daniel Chirila
Cristi Gheorghe
Plamena Angelova
Miscare Scenica: Istvan Teglas
Scenografie: Hermina Stanciulescu
Muzica: Plamen Mircev – Mirona
Lumini: Vova Rusnac
Sunet: Catalina Antal
