Cântece de propietar

Vă povesteam în aprilie că vizita la Gura Humorului mi-a oferit ocazia să ascult două albume noi în avanpremieră, chiar înainte de a apărea pe piață. Unul dintre ele era noul material discografic al lui Cristi Corcioveanu, care atunci nu avea nici nume. Între timp, Cântece de proprietar este material de sine stătător, a fost lansat deja în câteva orașe din țară, iar altele sunt pe listă.

Cântece de proprietarAm avut însă timp suficient să ascult albumul de mai multe ori, în tihnă, și să îmi fac o părere despre materialul compus exclusiv pe versuri de Sorin Poclitaru. Ce îmi place la albumul lui Cristi este grija cu care și-a ales textele. Sorin scrie mult, dar, în mod evident, nu toate textele sunt geniale și, mai important, nu toate poeziile sale sunt viabile pentru a deveni texte; în plus, Sorin scrie foarte multă poezie de dragoste. Cântece de proprietar îmbină poezia de dragoste – Să mai rămâi, Mai stai – cu texte satirice de tipul Greierele și furnica sau Berea fără alcool. Iar dacă vreți o piesă de iarnă pe care să vă ascundeți în fotoliu, cu un ceai în mână și gânduri frumoase, vă recomand piesa intitulată Crăciun.

Serios, satiric, bonom, răzvrătit, îndrăgostit, miștocar: toate aceste fațete ale artistului Cristi Corcioveanu ies la iveală deodată. Sorin Poclitaru

Îmi place foarte mult orchestrația pieselor, una omogenă, care nu eclipsează deloc textul pieselor, un aspect esențial în muzica folk. Piesele au influențe de country, blues sau rock, iar pentru asta lucrează foarte bine muzicuța lui Cristi, banjo-ul și chitara electrică. La orchestrarea pieselor de pe album au contribuit Cătălin Ungureanu (bas, banjo, chitară), Ciprian Corcioveanu (chitară solo), Doru Cătălin Urâtu (percuții, claviaturi, editare și mastering).

Următoarele concerte de lansare ale albumului Cântece de proprietar sunt:

  • Băicoi, în Club Touche, pe 17 octombrie,
  • Brașov, în Bonanzza, pe 18 octombrie,
  • Piatra Neamț, în Pub Km 0, pe 24 octombrie,
  • Gura Humorului, în cadrul Festivalului Toamnă la Voroneț și Pizzeria La Bomba, pe 25 octombrie,
  • Suceava, la Librariile Carturesti (Iulius Mall), duminica, 26 octombrie, ora 16.
  • Iași, în foaierul Radio Iași (ora 18:30) și Galeriile Phoenix (21:30), pe 31 octombrie.

Pentru a fi la curent cu noutăți legate de acest album, vă invit să urmăriți pagina de facebook dedicată acestui proiect.

Post Author: Marius Matache

3 thoughts on “Cântece de propietar

    Cristi Corcioveanu

    (15 October 2014 - 09:50)

    Multumesc, Marius! As adauga pe lista concertelor si pe cel de la Suceava,la Librariile Carturesti (Iulius Mall), duminica, 26 octombrie, ora 16.

    […] mele favorite din cele aparute in acest an (am scris și o recenzie a albumului, o găsiți aici). E așa cum trebuie să fie folkul în 2014, dacă mă întrebați pe mine. În plus, Cristi […]

    […] de proprietar am scris câteva gânduri la momentul spectacolului și n-o să le mai repet. Cristi a făcut eforturi importante pentru […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.