În 15 ani de carieră și pasiune pentru folk am văzut multe locuri în care se cântă sau s-a cântat folk. Niște oameni au oferit publicului să își întâlnească fanii, iar artiștilor o scenă unde să se manifeste. Unii au făcut-o pentru bani, alții din pură pasiune, alții au încercat să le îmbine. Pentru folk însă a fost bine, în condițiile în care festivalurile și scenele se vor deschide mai târziu. Povestea lor nu este întotdeauna cu final fericit, din păcate, dar pentru că au combătut pentru cauza folkului, am considerat că merită să le amintim, măcar pe o parte din ele.
Iar povestea începe cu Casa Eliad, prima casă a folkului din București, de pe Mircea Vodă, la doi pași de sediul din Udriște al poliției rutiere. În fiecare vineri, acolo își dădea întâlnire toată crema folkului românesc, dar și nume importante din rock. Azi casa a fost renovată (arăta superb ultima oară) și găzduiește casa de căsătorii a sectorului 3 după o încercare de a realiza acolo un hub cultural. Din păcate, instituția a fost, la momentul respectiv, pe mâini lipsite de viziune, dar cotropite de grandomanie. Sper din inimă ca acel loc să redevină un spațiu al culturii de toate genurile.
Și pentru că folk exista și în underground, a apărut Expiratul, pe Brezoianu, și ale sale seri de folk cu Supă și invitații săi din fiecare luni. Apoi, încet-încet, locurile cu folk din București s-au înmulțit considerabil. Unele au rezistat mai mult, cum e cazul Iron City și miercurea cu Folk Frate! sau e-Varză, altele mai puțin axate pe folk – Big Mamou, Club A (foto dreapta), Prometheus, Mojo, Stuf Vama Veche. Actualmente se mai cântă în True Club, în Paque Bistro, în Cafeneaua Artiștilor.
Din provincie, primul loc cu seară de folk pe termen lung cred că a fost Autograful din Cluj. Când s-a terminat povestea lui, s-a cântat în Irish Music Pub, în ceainăria La Port, La Perne sau actualmente în Cotton Club. La Piatra Neamț, Cristi Zlăvoc a început cu Roata, un loc mic și în care cu greu și-ar fi imaginat cineva că se cântă. Apoi, după ce a prins gustul, a apărut Km 0, un pub în centru și unde au avut loc multe concerte și unde multe nume importante ale folkului au semnat condica.
Primul meu concert în provincie a fost la Suceava, La Fierărie, un loc care mi-e tare drag și acum (foto stânga, în 2015). Și dacă vorbim de începuturi și Bucovina, prietenia cu Sorin Poclitaru a început evident cu un concert în Pizzeria La Bomba, și ea gazda a numeroase concerte de poveste. Deunăzi, am aflat că s-a închis și Valahia Pub din Lupeni, semn că Stelian Zanet a obosit și el în a susține folkul. La Brașov se cântă prin mai multe locuri, subsemnatul va deschide al doilea sezon de Clubul de Folk, pe 12 septembrie (mulțumesc, Codruț, pentru invitație!). La Iași, cel mai longeviv rămâne clubul Phoenix, la un moment dat a existat și Clubul Presei, dar care nu a rezistat decât un sezon.
La Bacău au fost 10 ani de secetă, până când Talal a început concertele din Villa Borghese și mai apoi Salonul de folk&Blues (care în acest an are loc în perioada 7-9 septembrie). De un an de zile, Alex Abdulbaki și Asociația Integritas organizează concerte în Pizzeria Little Caesar din Dorohoi. La Mediaș există o comunitate de iubitori de folk, dar nu s-a impus un loc cu adevărat.
Ani de zile, Vasile Gondoci a organizat concerte folk la Space Bowling din Lugoj și e unul din locurile unde m-am bucurat să cânt. La Timișoara au fost mai multe, dar cele mai cunoscute rămân Porto Arte și The 80s Pub. La Baia Mare cel mai longeviv este (cu două locații) Route 66, iar la Constanța Doors sau Phoenix. Se cântă folk la Lehliu, evident, La Partid. Iar teatrul cu cea mai strânsă legătură cu folkul a fost Teatrul Excelsior, pe vremea când Aurel Mitran era director adjunct. Și vă invit să completăm lista în comentarii la acest articol.
Cum menținem aceste locuri cu folk în circuit?
Concertele de folk în locuri cu altă destinație au 3 parteneri importanți: artistul – patronul – publicul, iar reușita sau longevitatea unui astfel de loc depinde o bună colaborare între părți. Ar fi și statul român, prin taxe, impozite și multe reguli, dar cu el nu ai ce discuta oricum, nu înțelege ce ne frământă.
Artistul să înțeleagă că patronul conduce o afacere, nu o instituție caritabilă. Și că nu e doar treaba clubului să se agite pentru a aduce oameni la concert. Publicul să înțeleagă că artistul trăiește din biletele și discurile vândute. Apoi, patronul nu trebuie să creadă că artistul e un lăutar care cântă și 5 ore, și nici folkiștii nu trebuie să cânte cât consideră patronul că e necesar și nici să înceapă cu 3 ore întârziere, ca să mai consume oamenii. Spectatorii trebuie să înțeleagă că un restaurant/o pizzerie/o ceainărie nu funcționează doar o zi pe săptămână, cele 3 ore cât durează concertul și că omul care conduce locul trebuie să facă tot felul de artificii pentru a umple locul în fiecare seară. Și că a-ți aduce prietenii la evenimente e un mod de a susține, pe termen lung, locul în care se cântă din orașul tău.
În epoca social media, toată lumea trebuie să înțeleagă importanța comunicării și a instrumentelor ei. Când se anulează un concert, asigurați-vă că îi anunțați pe oamenii, mulți sau puțini, care ar fi venit la concert, e un semn de minim respect. Creați comunități în jurul vostru, fie că sunteți artist sau patron de club, și încercați să mobilizați acea comunitate la evenimente.
Ce părere aveți pe subiect? Ce ar trebui făcut ca puținele locuri care încă mai găzduiesc concerte să reziste?
Articol sponsorizat de Pizzeria La Bomba, a zis Sorin că dă o pizza când mă duc la Humor, la târgul de folk, nu de alta, dar after-party-ul are loc chiar la pizzerie.
