Premiile ForeverFolk 2020 s-au lăsat cumva așteptate, mi-a fost greu să fac nominalizările, pentru că a fost un an dificil pentru artiști. Și foarte puțini dintre ei au încercat să iasă din pluton și să facă lucruri, dacă nu spectaculoase, măcar diferite, out-of-the-box, inteligente, speciale. Vedeți, mi-e greu și să îmi găsesc cuvintele.
Am avut și tentative să renunț, dar și să nominalizez eu toate cele cinci premii sau să nu acord premiul unei anumite categorii. Am stat, m-am gândit, m-am liniștit și iată că astăzi vin în fața dvs. cu nominalizații pentru trei categorii: Artistul anului 2020, Albumul folk al anului 2020 și Cea mai bună piesă folk a anului 2020. Pentru celelalte două categorii – Premiul “Liviu Nechita” pentru cel mai bun tânăr artist și Evenimentul anului 2020 – premiile vor fi decise de mine personal.
Știu, trebuia să fac altfel, să fie alți artiști, alte piese etc. De ex., mai mulți oameni din lista personală mi-au spus că pot să mă nominalizez și pe mine. O să deranjeze că e un duel între doi artiști – Alexandru Andrieș și Fără Zahăr, “perturbat” doar de Alina Manole. Realitatea e că atât s-a putut, de ambele părți – artiști și organizatori. E al 12-lea an în care suntem singurele premii dedicate exclusiv muzicii folk, așa că lăsați-ne să facem ce credem noi. Sau faceți dvs. mai bine ca noi, abia aștept să am și eu voie să fiu nominalizat.
Puteți vota Premiile ForeverFolk 2020 până miercuri, 24 februarie 2021, ora 18.00. Teoretic, o singură dată. Practic, dacă aveți un hacker bun… dar merită?
Premiile ForeverFolk 2020 sunt un proiect al Asociației InformART, cu sprijinul Jameson.
5 thoughts on “Premiile ForeverFolk 2020”
Gogoseanu Catalin
(18 February 2021 - 08:43)Intre aparitiile de anul acesta , eu cred ca putea fi nominalizat Paul Tihan cu albumul Culori si putea fi promovat cu aceasta ocazie , pentru ca el are nevoie sa fie incurajat avand in vedere ca este schimbul de maine .
Catalin Gogoseanu
(18 February 2021 - 10:19),,Culorile tale” – Paul Tihan , https://open.spotify.com/album/0Rwt7Ybe6fCrtZ5FDhaur7
Marius Matache
(18 February 2021 - 10:39)@Catalin Sigur ca putea. Trebuia sa si vrea sa fie promovat de noi
Premiile ForeverFolk 2020 la modul informal, din peluză, fără complezență
(18 February 2021 - 17:04)[…] consecință, dacă vreți să contribuiți la superlativele folkului românesc, accesați linkul și votați cu cine credeți că merită mai […]
Câștigătorii Premiilor ForeverFolk 2020 - Muzica sufletului tau
(25 February 2021 - 14:31)[…] unui tânăr artist, astfel că premiul a fost dincolo de orice dubiu, de aceea nu au existat alte nominalizări. Vă mai spun două nume pe care vă invit să le urmăriți: Matei Vasilescu și Ambra Chinie. […]