Elegie la trenurile reci

Prima versiune a textului Elegie la trenurile reci am auzit-o acum 1000 de ani (hai, fie, în 1999), dar nu de la cel care a compus-o, Ovidiu Mihăilescu, ci de la colegul de grup VOUĂ, Puiu Crețu, într-un spectacol la Slobozia alături de Vali Sterian, Victor Socaciu și Cristi Dumitrașcu, pe atunci alături de Contrapunct. Și m-am îndrăgostit iremediabil de piesa pe versurile lui Mirea Dinescu, cântând-o toată facultatea. Hai să o ascultați și voi, în deschiderea unui nou episod de Cântece în oglindă.

Când scriam la episodul 15 din Muzică de carantină, am descoperit versiunea lui Cătălin Condurache și atunci am ales altă piesă a clujeanului, dar doar pentru a avea motiv să fac un episod de Cântece în oglindă cu textul consăteanului meu. Așadar, Elegie la trenurile reci în varianta Cătălin Condurache, apărută pe albumul Generația Ta, un album apărut în 1998 și realizat în colaborare cu Sandy Deac (Desperado) pe partea de orchestrații.

Ultima variantă propusă vine de la Romeo Mocanu, un artist cu apetit deosebit pentru poezia lui Mircea Dinescu, el punând pe note și alte texte ale poetului, una din piese dând titlul albumului său – Grâu păzit de maci. Dar pe contul său de Youtube găsiți și piese ca Feericul dezastru, Sfânta familie sau Cântec de inimă albastră.

Și de ce nu ar fi și o variantă recitativă, chiar în interpretarea autorului versurilor, aflat la un taifas șprițat alături de Constantin Cotimanis, un om pentru care aș plăti bani grei să îl ascult recitând poezii într-un spectacol.

Voi încheia cu textul poeziei, cine știe, poate o fredonați alături de artiștii propuși de noi și, de ce nu, poate ne spuneți gândurile voastre despre piese și textul lui Mircea Dinescu.

De-ai adormi, iubito, pe linia ferată
îmbujorate trenuri te-ar ocoli tiptil
din ceruri au să ningă baloturi mari de vată
vor fi beții de rouă se va dansa cadril.

Va mai veni și-un înger din gările înalte
să-ți netezească somnul cu pene de păun
și arbori de sequoia se vor planta în halte
și-n piețe s-or da gratis baloane de săpun.

Și părul tău de raze va cotropi siberii
să sfârâie zăpada pe capete de struți
și-apoi în reci cazarme cu genele-ai să perii
obrazu-ascuns în pernă al plânșilor recruți…

Dar tu n-adormi, iubito, pe linia ferată
trec trenuri îmbâcsite de zgură și de clor
și nici nu știu ce-nseamnă un trup frumos de fată
și-ncep atunci de milă să plâng în urma lor.