Muzică de carantină (ep. 15)

Episodul 15 al seriei debutează cu Ovidiu Mihăilescu, unul din cei mai prolifici muzicieni din zona folk (și nu numai, aș zice eu), cred că are piese să facă un album pe lună. E și un poet cu state vechi, textier pentru mai mulți artiști din zona folk, ce să mai, inspirația a fost darnică la domnia sa. Iată că în ultima vreme lucrează la un album integral pe versurile altor poeți, printre care Mihai Eminescu, George Topârceanu, Nichita Stănescu sau Spiridon Popescu. Pe contul său de Youtube am descoperit piesa Ce frumoasă ești, pe versuri de Adrian Păunescu și mă bucur tare să v-o ofer la Muzică de carantină.

În luna martie a trecut în neființă folkistul clujean Cătălin Condurache, așa că m-am gândit să includem în acest episod un remember. Nu de alta, dar știu sigur că uitarea apare în mod inevitabil, iar datoria noastră, de promotori (pe bune) ai folkului, este să ne opunem ei. Atât cât putem. O piesă dedicată orașului Cluj, pe care artistul l-a iubit cu toată ființa sa. Versurile sunt scrise de Cătălin Condurache, în coraborare cu Ovidiu Pecican și Adrian Ivanițchi, orchestra și corul include studenți și absolvenți ai Academiei de muzică Gheorghe Dima din Cluj, producător muzical fiind inegalabilul Sandy Deac.

Ce mi-a venit cu cei doi, după ce săptămâna trecută i-am avut la Cântece în oglindă? Realitatea e că am descoperit că amândoi au pus pe note Elegie la trenurile reci în timp ce scriam acest articol. Și am zis că de muzici faine nu se satură nimeni prea repede.

Romell Alaman a făcut o piesă care mi s-a lipit de suflet instantaneu, probabil una din cele mai reușite producții ale sale. Pentru că, da, el își produce singur muzica și o face din ce în ce mai bine. Vocea Alexandrei Păun se lipește perfect de ceea ce autor descrie ca fiind un cântecel de dragoste, care a prins viață într-o rătăcire de minte. Am mers pe impuls, fără rațiunea minții. Să nu mai intrați vreodată pe aici dacă nu vă place piesa aceasta, parol!

Cu părere de rău că nu avem nici o doamnă/domnișoară în episodul de azi de Muzică de carantină, cea de a 4-a propunere vine din negurile istoriei, dacă îmi este permisă exagerarea. Eu am învățat-o undeva prin 1994, ca imnul clubului de turism Marea Neagră Năvodari, fără a avea habar cine este autorul. Și m-am bucurat tare văzând-o apărută recent pe Youtube. Poezia Lacrimi de gardă este scrisă de Adrian Păunescu și a apărut în România Literară în primăvara anului 1984. Laurențiu Marinescu a transformat-o în cântec și a “aplicat” cu ea pentru intrarea în Cenaclul Flacăra, dar chiar dacă atunci nu a reușit, piesa a devenit una din piese de referință din vârful muntelui până pe plajele din Năvodari. Iar eu mă bucur tare să v-o ofer azi spre ascultare, ca să mai demonstrăm odată, dacă mai era nevoie, că nimeni nu este exclus din ForeverFolk, indiferent din ce zonă a folkului vine. Cu condiția să mai aflăm și noi de piese, iar piesele să ne placă.

Bonus: o piesă de la Lucia, alături de Muse Quartet, în variantă live, intitulată bounds. Lucia este un artist apărut “de nicăieri”, printr-un cover ce a avut un succes uriaș pe Youtube (poate colegii mai tineri învață ceva din asta). Piesa face parte din albumul Samsara, apărut în 2018.