Brezoi Folk Festival 2025

Brezoi Folk Festival 2025

Brezoi Folk Festival 2025 are loc în perioada 4-6 iulie 2025 și completează în cel mai firesc mod seria de evenimente de la Brezoi, alături de Bikers For Humanity Rock Fest 2025 (20-22 iunie) și Open Air Blues Festival 2025 (22-27 iulie). Brezoiul a dovedit în ultimii ani că muzica bună e acasă pe malul Lotrului, sub Țurțudan, iar folkul nu trebuie să lipsească. In plus, pentru prima ediție organizatorii propun un line-up divers ca stiluri și ca generații, din care nu lipsesc cei ce au dat culoare folkului încă de la începuturi (Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi), trecând prin alternativii Fără Zahăr, probabil cel mai de impact nume al folkului alternativ post-decembrist, reprezentanți ai cântecelor de munte (CALEnDAR, Danotte) și până la numele reprezentând noua generație, mă gândesc aici la foarte talentații Rareș Păuna sau Jacqueline Craciun.

În plus, organizatorii mai pregătesc câteva surprize (să nu uităm că la festivalul de blues sunt trei scene – Forest Stage și cortul), deci rămâneți aproape.

Brezoi Folk Fest 2025 – recitaluri

Încă nu știm recitalurile pe zile, dar iată lista celor confirmate deja: Alifantis&Mirică – Gemini, Mircea Baniciu&Band, Ducu Bertzi și prietenii, Fără Zahăr, Pavel Stratan, Emeric Imre, Alexandra Usurelu, Marius Matache&Band, CALEnDAR, TVA, Danotte și prietenii, Folk Frate, Focul Viu, Cosmin Vaman&Alexandra Andrei, Rareș Păuna, Jacqueline Craciun.

Abonamentele pentru cele trei zile de festival au fost puse în vânzare, costă 263 lei în perioada de presale și sunt disponibile pe IaBilet. Tot acolo puteți achiziționa camparea pentru cort sau rulotă.

Și profităm de acest articol pentru a vă arăta și cea mai nouă piesă Fără Zahăr, prezenți și ei la Brezoi Folk Festival 2025, intitulată Colind mormăit.

Post Author: Marius Matache

1 thought on “Brezoi Folk Festival 2025

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.